Comunitatea soferilor profesionisti Sari la conținut

Ce inseamnă cifrele si literele de pe anvelope


Postări Recomandate

  • Members

Flancul anvelopei conține multe informații importante care îți spun tot ce trebuie să știi despre cauciucurile tale. Numerele pot fi puțin intimidante pentru un ochi profan, așa că cea mai bună metodă de a citi/înțelege aceste marcaje este să luăm un exemplu și să îl studiem în detaliu.

Anvelopa din imagine este P185/60R14. Primele cifre, respectiv 185 reprezintă lăţimea, în secţiune. Numărul 60 indică raportul dintre înălţime şi lăţime. Ultimul număr – 14 – indică diametrul roţii.

 Lăţimea 
Numerele din exemplu ne indică faptul că această anvelopă are 185 milimetri lăţime. Întotdeauna, primele numere din această serie se referă la lăţimea secţiunii anvelopei, adică distanţa dintre pereţii laterali/flancuri în milimetri, măsurată în partea de sus, deasupra benzii de rulare. Ca regulă generală, cu cât este mai mare primul număr, cu atât este mai lată anvelopa.

Raportul înălțime/lățime
Este raportul dintre înălțimea flancului și lățimea anvelopei. În exemplul de față, înălțimea flancului reprezintă 60% din lățimea anvelopei. Acest număr este unul dintre cei mai buni indicatori în alegerea unei anvelope, în sensul că, un flanc mai redus ca dimensiuni, să zicem 55 sau 50, asigură un răspuns mai bun la schimbările de direcție ale automobilului și, în general, o manevrabilitate mai bună. Flancurile înalte flexează în lateral, rezultând un grad de confort la rulare mai mare, în detrimentul manevrabilității. Flancurile înalte se regăsesc la anvelopele de off-road și vehiculele cu scop utilitar, în general.

(R) Construcția internă
„R”- ul se referă la construcția radială, metodă standard pentru producătorii de anvelope destinate automobilelor de pasageri, la nivel mondial, în ultimii 20 și ceva de ani. Înaintea anvelopelor radiale, majoritatea automobilelor erau echipate cu anvelope diagonale. Acestea din urmă, au inscripționat pe flanc litera B, sunt incă utilizate pentru câteva modele de camion, camionetă, furgonetă, motocicletă etc.

Diametrul roții
Acesta indică mărimea jantei pe care poate fi montată anvelopa, exprimată în inch. În cazul de față, singura janta pe care încape anvelopa din exemplu este una de 14 inch. Dacă ai de gând să treci la niște jante mai mari, ține cont de acest număr, trebuie să fie același cu diametrul noilor jante.

Alte marcaje
(82) Indicele de încărcare
Acest indice indică greutatea maximă pe care o poate suporta din construcție, fiecare anvelopă. Cu cât este mai mare numărul, cu atât este mai mare și greutatea suportată. Este un indicator important, pentru că, înmulțit cu 4, el îți dă rezultatul greutății totale pe care o suportă un set de roți. În general, automobilele au înscris pe stickerul de pe stâlpul ușii șoferului, greutatea maximă suportată la plin, cu tot cu portbagaj și pasageri. Anumite vehicule sunt echipate cu anvelope inscripționate „XL”, vine de la „extra-load”, adică pot suporta o greutate mult mai mare decât anvelopele strandard. Trebuie să iei în considerare că există diferențe de măsurare între anvelopele din Statele Unite și cele din Europa la acest capitol. Dacă te afli în situații înlocuirii anvelopelor, ține cont și de acest indice pentru a evita o posibilă mare problemă. Dacă vrei o altă dimensiune de jantă, ține cont de faptul că o jantă mai mare pe un automobil, implică o anvelopă cu flanc mai mic. Asta se traduce și printr-un indice de încărcare mai mic, deoarece anvelopele cu profil redus au un volum de aer mai mic în ele, decât cele standard. Perna de aer din interior este cea care duce greutatea automobilului. Indicele de încărcare este important atunci când cumperi online anvelope noi, pentru că destul de mulți vânzători nu menționează care este sistemul folosit pentru măsurarea capacității de încărcare a anvelopelor.

(H) Indicele de viteză
Mulțumită acestui indicator, poți cunoaște viteza maximă cu care pneul a fost proiectat să ruleze pentru perioade de timp lungi. Litera „H” înseamnă că anvelopa rulează în siguranță până la viteza de 209 km/h, pe perioade îndelungate. Explodează dacă sari de această limită? Nu, nu imedit. Dar este posibil să se întâmple dacă mergi așa perioade îndelungate. Mai jos ai o listă cu indicii de viteză:

S 180 km/h
T 190 km/h
U 200 km/h
H 209 km/h
V 240 km/h
*Z peste 240 km/h
*W 270 km/h
*Y 299 km/h
*(Y) peste 299 km/h
*Indicele „Z” a fost cel mai mare existent o perioadă de timp, dar odată cu apariția și dezvoltare noilor tehnologii și automobile, cele mai mari rating-uri au devenit „W” și „Y” rating. De asemenea, există și marcajul „ZR”, care indică tot o viteză maximă foarte mare, folosit câteodată și în combinație cu W sau Y. Astea ar fi supreme, peste ele nu se poate momentan.

Codul DOT 
Acest cod este utilizat de Departamentul de Transporturi (DOT) din Statele Unite pentru a urmări anvelopa, din faza de producție, în cazul unor rechemări sau retestări. Dacă un pneu se dovedește a fi defect, acest cod ajută la depistarea traseului și cumpărătorului final, astfel încât acest din urmă să fie informat despre problemă. La finalul codului DOT vei găsi un grup de patru cifre. Este data de fabricașie a pneului. Primele două cifre indică numarul săptămânii din an, iar ultimele indică anul fabricației. Spre exemplu, dacă ai pe pneu numarul 1616, acesta a fost produs în săptămâna a 16-cea din 2016. Dacă descoperi un cod de trei cifre, ai de-a face cu o anvelopă fabricată înainte de anul 2000. De exemplu, codul „145” indică faptul că a fost fabricată în săptămâna a 14-cea a celui de-al cincilea an al deceniului. Nu se poate spune sigur dacă este vorba despre 1995 sau 1996. Unele anvelope produse în anii 1990 pot avea un triunghi după codul DOT, pentru a preciza deceniul. Este indicat și recomandat ca anvelopele mai vechi de 6 ani să fie înlocuite, indiferent de gradul lor de uzură. În anumite cazuri, codul DOT poate fi localizat pe fața interioară a pneului, fiind necesară verificare la o vulcanizare.

Presiunea de aer maximă
Acest număr se referă la volumul maxim de aer pe care îl acceptă un pneu fără a fi afectat. Totuși, el nu exprimă presiunea recomandată de rulare, aceasta se găsește înscrisă în manualul de utilizare al automobilului și pe stâlpul ușii șoferului.

Indicele de tracțiune
Se găseşte pe toate anvelopele moderne. Poate fi notat ca AA, A, B sau C. Indică o apreciere/evaluare a comportamentului pneului la frânare în linie dreaptă, pe suprafață udă Cea mai bună performanță, cel mai bun comportament este notat cu AA, la polul opus fiind C.

Indicele de temperatură
Acesta se referă la abilitate pneului de a rezista la căldură la viteze mari. De la cel mai bun, la cel mai slab, marcajele sunt: A, B și C.

Uzura benzii de rulare Rating
Ai putea vedea cuvântul „TREADWEAR” pe flancul anvelopei urmat de un număr ca 120 sau 180. Este indicele de rezistență/durabilitate a profilului de rulare, testat și notat în comparație cu un standard. Numărul de referință/standardul este 100, deci un pneu cu indice 200 are o durată estimată de exploatare mai lungă cu 80% mai mare decât cea estimată ca standard, în timp ce un pneu cu rating 80 va avea o durată de exploatare sub durata estimată standard.

Suplimentar față de cele de mai devreme, iată o listă cuprinzătoare cu alte marcaje regăsite pe flancurile anvelopelor: 
„Star”: pneuri originale pentru BMW
A/S: Pneu All-season
A/T: Pneu All-terrain
B: construcţie diagonală, regăsită des la aplicaţiile pentru motociclete.
C: Pneu pentru vehicul comercial / de pasageri passenger
BSW: Black SideWall
C: Comercial; pneuri pentru utilitare ușoare. Similar cu LT (jos)
E4: Pneu conform standardelor ECE. Litera E, mai jos.
EL: extra load, greutate suportată mare; pneu destinat vehiculeor cu greutate mare
FR: Flange Rib – anvelope cu flancurile ranforsate, pentru protecția buzei jantelor
H/T: Pneu Highway/terrain. Destinat SUV-urilor și autovehiculelor 4×4 – au un profil mai puțin agresiv decât anvelopele pentru off-road, astfel încât să se poate rula civilizat și pe șosea

LT: Pneu pentru utilitare ușoare.
M0: Pneu original pentru Mercedes-Benz
M+S sau M&S: Pneu Mud and Snow – pentru noroi și zăpadă

Made in …: țara de fabricație
MFS: Max Flange Shield – pneu care are un inel de cauciuc în zona buzei jantei, pentru a o proteja
M/T: Pneu Mud/terrain de noroi şi off-road mai blând. Asemănător cu A/T
N(number): Pneu original pentru Porsche.
OWL: Outline White Lettering – Inscripţiile de pe flancul anvelopei sunt scrise cu alb
P: Pneu pentru vehicule comerciale / de pasageri
RB/RBL: Raised Black Lettering – Inscrisul de pe flanc este cu negru şi în relief
RF: Reinforced tyres – Anvelope ranforsate
RIB: pneu care are un inel de cauciuc în zona buzei jantei, pentru a o proteja. La fel ca MFS
RW/RWL: Raised White Lettering – Inscrisurile de pe flanc sunt în relief şi cu alb
SFI, or Inner: Side Facing Inwards; Inscrisul se regăseşte pe faţa interioară la anvelope cu profil de rulare asimetric.
SFO, or Outer: Side Facing Outwards; Indică partea care vine în exterior, la faţă, pentru anvelopele cu profil de rulare asimetric
SL: Standard Load – Pneu pentru utilizare normală
SUV: Pneu pentru SUV / 4×4
TL: Tubeless – Pneu fără cameră
TT: Tube-type – Pneu cu cameră
TWI: Pneu cu indicator de uzură a benzii de rulare
WSW: White SideWall – Pneu cu flanc alb
XL: eXtra Load; Pneu pentru vehicule foarte grele. Similar cu EL

Săgeți: indică direcția de rotație la pneurile cu banda de rulare direcțională
Pentru anvelopele run-flat, mai jos este o listă cu inscripțiile:

DSST: Dunlop Self Supporting Technology
EMT: Goodyear Extended Mobility Tyre
RFT: Bridgestone Run Flat Tyre
ROF: Run On Flat
RSC: Runflat System Component
SSR: Continental Self Supporting Runflat
ZP: Michelin Zero Pressure

citire anvelopa.png

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Alătură-te conversației

Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Pentru a naviga pe acest site , trebuie sa respectati termenii Termeni de Utilizare.