Comunitatea soferilor profesionisti Sari la conținut

Ce faci daca introduci din greseala date eronate in setarea manuala a inceputului de program pe tahograf


Postări Recomandate

  • Members

Buna! As avea o rugaminte. Ce e de facut in situatia in care mi-am inceput munca la 8.00 dupa 13 ore repaus zilnic, iar dupa 10 minute  de condus tahograful imi arata ca am 4.15 ore conducere si sa trebuie sa iau pauza la timpii de conducere. Ce s-o fi intamplat? Cand am setat manual tahograful e posibil sa fi apasat din greseala pe ciocane pentru timpul cand am avut cartela scoasa din tahograf, cumuland astfel cele 10 minute de conducere ulterioare cu timpul de conducere din ziua precedenta(probabil vreo 4.05 ore)? Ce e de facut intr-o astfel de situatie? Nu stiu daca am reusit sa fiu foarte clar. Multumesc anticipat

Editat de cico_3504
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Moderators
Acum 55 minute, Cristi31 a spus:

Cand am setat manual tahograful e posibil sa fi apasat din greseala pe ciocane pentru timpul cand am avut cartela scoasa din tahograf, cumuland astfel cele 10 min de conducere ulterioare cu timpul de conducere din ziua precedenta(probabil vreo 4.05 ore)?

Evident că este posibil, dar trebuie să știi sigur ce ai făcut. Printează un raport și vezi exact ce-ai apăsat la introducerea manuală a datelor.

Acum 55 minute, Cristi31 a spus:

Ce e de facut intr-o astfel de situatie?

Nimic. Îți vezi de treabă în continuare, iar la un eventual control explici că n-ai fost atent la manevrarea tahografului. În cel mai fericit caz scapi cu un avertisment/ o mică amendă pentru folosirea improprie a instrumentelor de bord.

P.S. Sper că n-ai făcut repausul zilnic în cabină cu cardul scos.

P.S. 2 Contractează-ți compania și explică-le ce s-a întâmplat și (dacă e cazul) va trebui să întocmești o notă explicativă (îți explică șefii cum s-o faci).

Editat de cri5tian
Post scriptum.
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Moderators

Am mutat subiectul deoarece nu are nimic de a face cu tema ''ajutor in folosirea forumului''...cred ca aici se incadreaza mai bine..In legatura cu ceea ce spui tu...pfff..utilizarea incorecta a semnelor pentru inregistrarea activitatii in tachograf..sau indicarea incorecta a timpului de tachograf...Incalcare...Acum..daca doreai sa dovedesti ca esti profesionist scoteai imediat o printare pe ziua anterioara si apoi pe ziua in curs...si te apucai de desen pe spatele acestei hirtii indicind corect timpii..respectiv de unde aparea eroarea..de exemplu terminasei la ora 21.00///de acolo pina la ora 08.00 trageai liniuta pe pat...apoi liniuta pe ciocanele si apoi liniuta pe condus...data...nume..semnatura...etc..Daca cumva in ziua anterioara ai fost pe aceiasi masina iti va rezulta ca ai facut un repaos zilnic cu cardul scos...deja cel ce te va controla nu va mai fi ingaduitor...se aduna....''nori de furtuna''...greseli adica....

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Moderators
Acum 37 minute, cico_3504 a spus:

daca doreai sa dovedesti ca esti profesionist scoteai imediat o printare pe ziua anterioara si apoi pe ziua in curs...si te apucai de desen pe spatele acestei hirtii indicind corect timpii..respectiv de unde aparea eroarea

Unde este descrisă procedura asta, mai exact? Căci în afară de aparat taho/card defect, conducere vehicule din afara regulamentului la/de la locul de preluare al unui camion, deplasare la/de la locul de efectuare al unui repaus... eu unul nu știu nici un alt scenariu în care să ne apucăm de desenat.

Ce a făcut el (cel mai probabil, căci încă nu ne-a confirmat) se numește greșeală, sau cum am spus mai sus, d.p.d.v. al abaterilor prevăzute ''folosirea improprie a instrumentelor de bord''. În afară de eventualele proceduri interne (prevăzute în Regulamentul Intern al companiei), d.p.d.v. legal nu are nici o obligație. În plus, dacă a făcut repausul la un hotel, va avea factura care va arăta ce s-a întâmplat de fapt, sau, dacă repausul s-a făcut într-un spațiu anume destinat la sediul companiei, va avea un Certificat de Atestare a activității, care la fel, va confirma efectuarea repausului prevăzut.

În plus, ordinea cronologică e destul de credibilă, chiar și fără documente suplimentare... el are acolo extragere card (cu încheierea activităților zilnice), apoi introducere card cu completare manuală apoi marcatul începutului activităților zilnice. Iar această cronologie se vede exact așa, adică este vizibil în înregistrări că perioada de timp ce ar fi trebuit introdusă ca repaus a fost adăugată manual și nu înregistrată automat.

Părerea mea este că la un eventual control va scăpa cu un avertisment, să fie mai atent pe viitor.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Moderators

Cristian..este scris exact...'' daca doreai sa dovedesti ca esti profesionist''..

Nu i-am spus ca avea obligatia..ci doar ca ii arata eventualului controlor de trafic ca el a avut o scapare minora ..a realizat despre ce este vorba..si s-a pregatit...        I se va arata mult mai multa ingaduinta decit in cazul in care nu are nimic si va zice agentul ca l-a descoperit el...:rolleyes:...pe urma...extragere de card......aici ok...ulterior introducere de card...ok si cu asta...apoi insa...introducere manuala incorecta a datelor...abatere minora...nu..? si daca ne uitam ...[ ca idee doar ]in abrogatul  3821/85 acolo aparea articolul 15 alineat 3....recomandarea zicea..

''În cazul în care conducătorii auto au selectat o anumită setare din greșeală, aceștia trebuie în mod rezonabil să introducă datele manual sau să imprime detaliile erorii imediat ce aceasta devine evidentă.''

Totusi e abrogat...l-am adus in discutie doar pentru a vedea ca exista o recomandare agentilor...Insa actual e 165/2014..si asta zice..la articolul 36...

''În cazul în care conducătorul auto conduce un vehicul echipat cu un tahograf digital, este în măsură să prezinte, la cererea unui agent de control autorizat:orice informație înregistrată manual și orice document imprimat în timpul zilei în curs și pe parcursul celor 28 de zile precedente, în conformitate cu prezentul regulament și cu Regulamentul (CE) nr. 561/2006;''.

Acum..coroborind cu altele..sigur ca e mai bine sa ai deja facuta o printare...desenata...si chestia cu desenul iti apare si la altele..gen deteriorare card..pierdere..etc...Certificat de activitati nu mai e necesar..cu toate ca agentii nu si-au insusit ultimile recomandari...de aceea inca multi si le fac..pentru acoperire...Sa mai adaug ca daca el a facut  introducerea datelor..nu a pus nici ca intre ora..si ora..a efectuat un repaos ..zilnic...deci incorect ..''again''...Atunci...agentul observa..vede buna lui intentie..si da doar un avertisment...dar daca greselile se aduna..nu va mai fi ingaduitor si va crede ca el cu buna stiinta greseste...Si daca il prinde descoperit cu ceva il arde...Opinia mea..desigur..si intradevar diferita de a ta..Va conta insa opinia agentului...:angel:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Moderators

Respectatul legislației și procedurilor în vigoare e una și desenatul de tichete ''din burtă'' e alta. Hai să ne apucăm să printăm tichete din tahograf și să desenăm pe ele ca să demonstrăm că... ce?!! În înregistrări există o greșeală... printatul de tichet n-o îndreaptă, iar momentul descoperii respectivei greșeli de către șofer este irelevant. Din contră, efectul ar putea fi la fel de pozitiv în fața unui control și dacă nu face nimic... e ca și cum ți s-ar arde un bec de poziție în timp ce conduci.

În plus, atitudinea asta, de așa zise extra precauții, seamănă mai degrabă cu un șofer care a zbârcit-o și nu știe ce să facă și se apucă și mâzgălește niște tichete, poate milițianul îi trece cu vederea. Nu e deloc profesionalism în asta.

Acum 20 minute, cico_3504 a spus:

Certificat de activitati nu mai e necesar.

Greșit! Certificatul de atestare a activității nu mai poate fi solicitat la controlul în trafic... dar documentul în sine și semnificația lui este aceeași. Compania poate în continuare să-ți ateste activitățile prin intermediul acelui certificat, iar la controlul în trafic, dacă-l prezinți benevol, el va fi luat în considerare.

În cazul de față e vorba de o singură greșeală și anume a completat manual perioada de repaus zilnic, cu ''alte activități'' sau ''timp la dispoziție'' (cel puțin din descrierea lui asta înțeleg), dar el ar trebui să aibă un document acoperitor pentru repausul efectuat în afara cabinei (factură/certificat de atestare a activității), iar cronologia înregistrărilor vor susține ceea ce va declara el verbal... și anume că a tastat greșit.

Așa că, mergând pe politica forumului de promovare a bunelor practici (adică cele legale), colegul nostru nu are nimic ''extra'' de făcut, exceptând, cum am spus, eventualele prevederi interne dacă e cazul (notă explicativă, proces verbal de constatare etc). Și evident, în măsura în care restul de acțiuni au fost corecte (adică n-a dormit în cabină cu cardul scos, n-a dormit pe la prieteni ignorând recomandările legale de a-și acoperi/dovedi activitatea etc etc).

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Moderators

Cristian..stiu ca ai o boala...ceea a contrazicerii...din pacate nu ma voi lasa atras in ea....''desenatul de tichete din burta'' e considerat legal la multe altele...pierdere card...deteriorare card...tachograf defect..etc...Mergind pe aceasta ideee..atunci cind ai facut o intrare manuala gresita o poti acoperi printr-o simpla printare si ''desenare'' pe spate corecta a timpilor..Ai observat ca agentul accepta la control ''orice informatie inregistrata manual''...adica desenul de care vorbim..??..E o diferenta intre document imprimat [printare] si informatie inregistrata manual.[desenul ].credema...Din pacate pentru tine nu e din burta..dupa cum vezi e legala si acceptata..la un eventual control...Vezi tu...te contrazici apoi din nou...adica daca prezinti ''benevol'' un certificat de desfasurare a activitatilor''..ala va fi luat in considerare...dar printarea facuta in momentul descoperirii greselii si corectarea ei desenind manual pe spate nu e luata in considerare..pe care o prezinti tot benevol...Cum de una e varza si alta oaie...Colegul care a intrebat va face cum va crede el de cuviinta citind sfaturile noastre...Tu nu vei face o printare si apoi nu vei desena pe spate...Eu din contra...o voi face..voi desena..scrie ce e de scris..Asa voi considera ca dovedesc buna mea intentie...Cind voi fi oprit agentul va observa ca e singura greseala minora si ca aceasta a fost sesizata de catre mine personal si indreptata printr-o printare si desenare corecta a activitatilor..E legal..corect...

In rest..numai bine...:clap::clap::clap:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Members

Multumesc baietii pentru comentariile voastre. Eu mi-am terminat munca cum ar fi ieri la ora 19.00 si am avut odihna acasa. Eu am doar program de zi de la 8.00-9.00 la 18.00-19.00 si in fiecare seara sunt acasa. Deci programul meu de munca e dovada ca am fost pe pauza 13 ore. Printarile mele zilnice confirma asta. A doua zi pur si simplu mi am inceput munca la 8.00 si nu intotdeauna dar cate odata imi bag manual datele in taho cand incep munca. N am mai patit niciodata sa apas pe ciocane in loc de pat deci pur si simplu a fost o neatentie. Am printat ultimele 24 ore. Apoi mi-am continuat programul normal. Azi cand descarc cartela la birou le voi spune ce s-a intamplat. Deci practic nu ai cum sa remediezi greseala ci doar sa explici ce sa intamplat in caz ca esti pus in situatie. Multumesc pentru sfaturi.

Editat de cico_3504
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Moderators
Acum 3 ore, cico_3504 a spus:

Ai observat ca agentul accepta la control ''orice informatie inregistrata manual''

Eu am observat asta, dar tu ai observat că în continuare spune:

Citat

în conformitate cu prezentul regulament și cu Regulamentul (CE) nr. 561/2006;''

Și ți-am explicat, de 2 ori deja, situațiile în care se cere înregistrarea manuală a activităților sunt prevăzute în ambele regulamente, atât cel al Comisiei cât și cel al Uniunii. Orice înregistrare manuală, pentru situații altele decât cele prevăzute, este irelevantă și nu va fi luată în considerare, tocmai din cauza faptului că statutul înregistrărilor manuale ESTE reglementat. Legea îți explică foarte clar când și cum se folosesc înregistrările manuale și numai acelea vor fi luate în considerare.

Acum 3 ore, cico_3504 a spus:

te contrazici apoi din nou...adica daca prezinti ''benevol'' un certificat de desfasurare a activitatilor''..ala va fi luat in considerare...dar printarea facuta in momentul descoperirii greselii si corectarea ei desenind manual pe spate nu e luata in considerare..pe care o prezinti tot benevol...Cum de una e varza si alta oaie...

Certificatul de Atestare a activității va fi luat în considerare din cauză că este un document oficial, standardizat și are o utilizare bine reglementată. Îți repet și chestiunea asta, că văd că nici pe asta n-ai înțeles-o: Certificatul de Atestare a activității nu mai poate fi cerut de către agenți la controlul în trafic, dar documentul în sine și semnificațiile lui rămân neschimbate. Companiile, în continuare, îl vor folosi, el va fi cerut de către agenți la controalele de la sediul firmei, iar dacă șoferul îl are la el cu ocazia unui control în trafic și-l prezintă agenților, aceștia îl vor lua în considerare absolut normal, conform recomandărilor legale.

Deci... nu mă contrazic, după cum vezi ți-am re-explicat cum stau lucrurile.

Acum 4 ore, cico_3504 a spus:

Colegul care a intrebat va face cum va crede el de cuviinta citind sfaturile noastre...Tu nu vei face o printare si apoi nu vei desena pe spate...Eu din contra...o voi face..voi desena..scrie ce e de scris..Asa voi considera ca dovedesc buna mea intentie...

Colegul va face ceea ce trebuie făcut, d.p.d.v. profesional. Iar cu completarea pe care a făcut-o la postare, îi pot confirma că nu avea absolut nimic de făcut. Avea cronologia desfășurării acțiunilor care susțineau că a fost vorba de o greșeală și ulterior contractul de muncă unde cel mai probabil este încadrat în muncă pe timp de zi. Amenda oricum o va primi, cu sau fără desenele pe care insiști tu.

Și vis-a-vis de asta... hai să dăm sfaturi corecte dacă știm, dacă nu... mai bine tăcem. Legea se respectă și ulterior se aplică indiferent de buna/reaua intenție pe care o avem atunci când facem o greșeală. Colegul nostru a întrebat, eu i-am răspuns corect.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Moderators

atita timp cit un sfat este corect si legal il voi da Cristian..nu am de ce sa tac...eu nu ma apuc sa rastalmacesc legea ca sa iasa cum vreau eu...uite citatul integral din nou..si referirea e clara..fara rastalmaciri..

'În cazul în care conducătorul auto conduce un vehicul echipat cu un tahograf digital, este în măsură să prezinte, la cererea unui agent de control autorizat:orice informație înregistrată manual și orice document imprimat în timpul zilei în curs și pe parcursul celor 28 de zile precedente, în conformitate cu prezentul regulament și cu Regulamentul (CE) nr. 561/2006;''

Si atunci...mi se cere sa prezint in conformitate cu 165 si cu 561 niste documente,....de 2 tipuri...document imprimat..si  informatie inregistrata manual...conform celor 2 regulamente ai niste obligatii...de a scrie ceva..de a desena.etc....de aia iti spune ''conform'' cu ele..si cu litera lor...dar ca de fiecare data...trebuie sa fim mai avocati ca avocatii..daca nu exista..inventam noi ceva numai ca sa putem discuta in contradictoriu...sau o consideram altfel propozitia..sa fie acolo..Si printarea aia desenata e document oficial..tot ca acel certificat..

Defineste ce intelegi tu prin ...a] informatie inregistrata manual..

                                                b] document imprimat...

Macar sa fim pe aceiasi linie..

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Moderators

Termină cu insinuările... n-o lua pe urma altora.

Dacă ți s-a urcat culoarea userului la cap și te simți inteligent dintr-o dată... revino-ți. Ți-am spus simplu și clar, de câteva ori deja: legea îți spune CE să desenezi, CÂND să desenezi și CUM să desenezi. Punct.

Arată-mi te rog unde scrie că în cazul în care greșesc, trebuie să desenez ceva. Sau mai grav, cum ai spus, tu să ignor un tahograf funcțional și să mă apuc de desenat înregistrări manuale, peste înregistrări automate perfect valabile!!! Adică tu greșești, creezi manual niște înregistrări (deși tahograful și cardul sunt perfect funcționale) și ai pretenția să-i susții milițianului că înregistrările tale manuale sunt cele corecte, iar cele automate nu sunt bune că vezi-doamne, ai tastat greșit. Ce dumnezeu ai fumat?!!

Se creează înregistrări manuale în următoarele situații:

1. taho și/sau card defect (pierdut/furat);

2. obligația de a înregistra o activitate, atunci când lipsește echipamentul automat;

ATÂT!!!

Niciunde nu este prevăzută o altă situație, în nici un alt moment legea nu prevede crearea de înregistrări manuale. Iar 165-ul are un capitol întreg dedicat înregistrărilor manuale, pune mâna și citește-l. Înregistrările manuale, odată efectuate așa cum zice legea, ele devin documente doveditoare, capătă valoare juridică, dacă pot spune așa. Nu ne apucăm noi de capul nostru să facem înregistrări manuale că ne-a tremurat degetul pe tasta de la taho... și să mai și cerem agentului să ignore ce-a înregistrat tahograful și să se uite la desenul nostru.

Și suceala asta a ta, că de fapt inițial recomandai și acuma vii și încerci să-mi arăți că de fapt e lege și că trebuie... e jalnică. Până mai acu' vreo două posturi doreai să-i arăți agentului buna intenție, acuma vii și o afișezi că de fapt așa trebuie...

Te-am menajat și ți-am explicat detaliat de 2 ori ce și cum, dar bag seamă că vorbesc singur. Iar tu deja începi să te umfli și să umbli cu insinuări și interpretări aiurea. Respiră adânc și dă-ți seama la vorbă, nu mă confunda cu colegii tăi de muncă.

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Moderators

Multumesc frumos pentru menajari..chiar nu erau necesare...Insinuari...hmm...sa te confund cu colegii mei...hmm..din nou..hai sa fim seriosi Pentru a lamuri te intrebasem corect ce intelegi prin...si cum le definesti...Tu ai trecut din nou la atac..Nu merge cu una..incerci cu cealalta..in fine..

1...deteriorare, funcționare defectuoasă, pierdere sau furt al cardului de conducător auto,necesita ''desene''

2..activitati efectuate departe de vehicul...iarasi merg desenate...si pe diagrama si pe printare...

apoi uite ca mai apare..

3...articolul 12..din 561...tot cu desene...

4....nota de orientare 3....iarasi desene..Dintr-o data sau dublat...si legea prevede..nu e pe vrute sau nevrute..

Ma opresc aici ca pe urma iar spui ca ma umflu sau ca mi se ridica culoarea la cap..sau ca ma sucesc...Accepta uneori ca se poate legal si altceva pe linga ce stii tu...Recomandarea pe care o facusem avea acoperire legala..si era si corecta...Dupa cum spuneam..ii dovedesc ca sunt pregatit celui care ma controleaza...

Ma opresc aici..deja suntem pe alaturi cu discutia..cred ca sa saturat si colegul care a intrebat..Drumuri bune...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Moderators

Discuția se poate muta, cu un nou subiect... ai făcut-o de multe ori, deci nu-i nevoie să te oprești.

Fii atent aici: Legea te obligă să scrii/desenezi în plus față de aparatura automată doar în anumite situații. Și le putem împărți în 2 categorii de scrieri sau desene:

Categoria 1: Scrieri sau desene cu privire la activitatea zilnică... sau mai simplu, obligativitatea de a face cu mânuța ta ce ar trebui să facă tahograful. Deci înregistrări ale activității atunci când (și ți le-am spus și mai sus)

- tahograful/cardul sunt defecte, sau cardul furat/pierdut.

- nu există tahograf (deplasări către un loc de preluare, către un loc de odihnă).

Deci în aceste situații înregistrăm activitatea noastră. Procesul este considerat ca fiind înregistrare manuală a activităților.

Categoria 2: Scrieri sau desene explicative... sau mai simplu descrieri/motivații ale activităților (înregistrate automat de aparatura de bord) în situații specifice. Deci scriem de ce apar anumite secvențe de înregistrări în aparat și de obicei în situații excepționale (și le-ai pomenit tu mai sus):

- excepția prevăzută la art 12 din 561.

- nota de orientare 3 (altă excepție prevăzută).

În aceste situații explicăm activități deja înregistrate.

Singurele elemente comune acestor 2 categorii de înregistrări este obligativitatea de a folosi același suport, respectiv o diagramă/imprimat din tahograf, și faptul că sunt înregistrări manuale (scrise/desenate de mână).

Cele 2 mari diferențe dintre ele este că în prima categorie scrierile se fac din cauza indisponibilității aparaturii de bord (ori e defectă, ori nu e prezentă), iar în cea de-a doua scrierile explică înregistrări deja făcute de aparatura de bord.

Repet, toate aceste înregistrări manuale (din ambele categorii) se fac doar atunci când spune legea! Nu înregistrezi activitățile zilnice manual când ai un tahograf funcțional în cabină și nici nu scrii explicații în alte situații decât cele prevăzute. (am subliniat această afirmație și o să continui ăn partea a doua a acestui post)

Revenind la situația colegului nostru... ce a făcut el nu se încadra în nici o categorie din cele de mai sus care să justifice înregistrarea manuală a activităților (tahograful lui era funcțional) și nici înregistrarea făcută de tahograf nu se încadra în excepțiile prevăzute de lege a fi explicate printr-o înregistrare manuală. Ori tu i-ai recomandat să facă o înregistrare manuală din ambele categorii, pe de o parte să-și înregistreze manual activitățile deși taho funcționa și cu caracter explicativ, deși el nu se afla în nici o situație exceptată. În fond și la urma urmei, colegul nostru a greșit... a tastat aiurea.

Tu îmi tot aduci în față o altă prevedere, tot din lege, care ne obligă să avem înregistrări manuale și să le prezentăm. Corect, dacă undeva la un moment dat, ai făcut înregistrări manuale trebuie să le prezinți... practic la ce te-ai mai obosi să le mai scrii. Dar acele înregistrări manuale, fie că sunt ale activităților, fie că sunt explicative, trebuie să fie tot în litera legii.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Aici o să explic DE CE nu ne apucăm de scris aiurea.

Primul și cel mai evident motiv ar fi legea însăși. Legea îți spune clar când trebuie să scrii, ce trebuie să scrii și cum trebuie să scrii. Orice scriere în plus este inutilă, e destul de limpede, zic eu. Dar cum colegul Cico insistă pe această procedură (el este bine intenționat dealtfel), haideți să vedem totuși de ce nu ar trebui să scriem aiurea sau în plus față de ce zice legea.

Înregistrările manuale ale activităților: După cum știm, legea spune să facem aceste înregistrări când aparatura de bord este indisponibilă, din diverse motive. A înregistra manual activitățile, atunci când aparatura de bord este disponibilă și funcțională, poate părea o acțiune banală și nevinovată, DAR:

- dacă prezinți acele înregistrări unui agent, iar el constată că aparatul și cardul sunt/au fost în regulă = ilegalitate!;

- dacă prezinți acele înregistrări, în paralel cu înregistrările din aparat = nu vor fi luate în considerare, te-ai obosit degeaba;

Înregistrările explicative ale activităților înregistrate automat: După cum știm legea spune să le facem în anumite situații, cu caracter excepțional. Caracterul excepțional al situațiilor prevăzute vine din faptul că înregistrarea automată va evidenția o încălcare a normelor legale privind activitatea, prin urmare legea ne obligă să menționăm în scris atunci când suntem într-o situație exceptată. DAR:

- dacă înregistrezi alte situații decât cele prevăzute, respectiva înregistrare manuală este nulă = nu va fi luată în considerare;

- dacă prezinți o înregistrare manuală a unei excepții, iar agentul poate dovedi că ai mințit = ilegalitate! (se aplică și pentru controalele la sediul firmei);

În plus, înregistrările manuale, de orice tip ar fi ele (fie ale activităților, fie explicative) nu pot denatura realitatea și nici nu pot duce la modificări ale înregistrărilor deja efectuate automat și conforme cu dispozițiile legale. Deci, ce s-a marcat în taho e sfânt și adevărat în fața agentului. NIMIC nu poate schimba asta.

Excesul de înregistrări manuale, mai ales cele explicative, va atrage categoric atenția oricărui agent, chiar și dacă sunt în litera legii. Prezentatul de înregistrări manuale explicative, ca să-i arăt agentului nivelul meu de pregătire, este cel puțin penibil. Suntem șoferi profesioniști, se pleacă din start de la premisa că știm prevederile legale.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Alătură-te conversației

Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Pentru a naviga pe acest site , trebuie sa respectati termenii Termeni de Utilizare.