Comunitatea soferilor profesionisti Jump to content

Si soferii de camioane sunt oameni !


Gongy

Recommended Posts

  • Members

Un articol preluat din ziarul Libertatea :

Ana Maria a primit bicicleta medicinală necesară! Alex Pârvu, un tânăr şofer de TIR, a fost «Moş Crăciunul» ei

La începutul lunii decembrie, scriam despre nevoia ca Ana Maria Gruia, fetiţa de 11 ani care a învins cancerul osos, să aibă o bicicletă medicinală ortopedică pentru recuperarea fizică. Semnalul nu a rămas fără ecou. Un tânăr inimos din Bolintin-Vale, Alexandru Paul Pârvu, i-a cumpărat bicicleta şi i-a dus-o fetiţei acasă. Şi, ca un adevărat “Moş Crăciun”, i-a dăruit şi dulciuri, dar şi un urs mare de jucărie, la care Ana doar visa.

După ce a învins, din punct de vedere medical, teribilul sarcom Ewing, un cancer osos ce îi măcinase ani la rând trupul, Ana Maria Gruia, copila din Gura Ocniţei, Dâmboviţa, parcuge lungul şi anevoiosul drum al recuperării fizice.

Pentru asta avea nevoie inclusiv de o bicicletă medicinală specială cu care să poată face exerciţiile recomandate de medici.

Alexandru Paul Pârvu a citit acel articol din decembrie. E un tânăr care munceşte ca şofer pe TIR, în străinătate, dar este şi student la o facultate.

“Am rămas şi eu fără tată, de copil, la fel ca Ana”, ne-a spus Alex, care n-a ezitat nici o clipă în a se interesa imediat de tipul de bicicletă necesar, cumpărând-o după aceea cu banii munciţi cu trudă prin străinătate.

“I-o duc chiar eu acasă, doar să-mi daţi adresa”, a mai spus Alex, al cărui suflet mare ne-a emoţionat. Ne-a trimis apoi câteva poze de la momentul întâlnirii cu Ana. Se poate vedea o parte din bicicletă, dar şi un pic din ursuleţul de jucărie, mare aproape cât fetiţa, pe care Alex i l-a mai dăruit acesteia. Dulciurile au fost deja degustate între timp, cu siguranţă.

“O voi ajuta cum pot, cu ce pot. Lupta ei pentru viaţă m-a impresionat teribil”, ne-a mai anunţat Alex. Mulţumim şi noi, suflete, pentru că îţi pasă! După cum ştim că Ana este fericită că a simţit că a câştigat un prieten. Că nu e singură în drumul ei chinuitor către o viaţă normală!

  • Like 2
Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use.