Comunitatea soferilor profesionisti Sari la conținut

SC Petcor SRL - Vicovu de Sus - ȚEPARI


Postări Recomandate

  • Members

Salut colegi! Vreau să vă atenționez că firma SC Petcor SRL, administrată de Cornea Costică, nu își respectă înțelegirele față de oameni și dacă pleci înainte să îți ei banii nici că îi mai vezi după aia.

Pe data de 19 ianuarie am plecat cu capul tractor din țară să lucrez pentru el la Falco Line. Încă de la plecare din țară au apărut fel și fel de probleme dar m-am gândit să nu le dau importanță și să îmi fac treaba. Prima dată mi-a zis mai pe departe că i-am palmat un stingator și la decont mi-a zis că alcineva la luat. Acel cineva i-a adus 3 camioane în țară și în loc de 800 euro i-a dat doar 200 euro pe motiv că "nu a negociat cum trebuie cu nemții". În fine, nu este treaba mea. La plecare din localitate am plecat să alimentez și cheile nu se potriveau la rezervoare și am pierdut 2 ore aiurea în peco și alte 2 ore la mecanic că nu mergea dezaburirea și nu puteam merge așa. El având 2 luni timp să verifice aceste lucruri. Când l-am sunat că nu venea și eu stăteam pe program îl durea undeva cu toate că el trebuia să îmi dea cheile bune... Prima pauză am făcut-o în vama Petea unde mi-a crăpat sirocoul și s-a blocat clima la căldură maximă. Deci noaptea înghețam de frig și ziua mergeam cu geamul deschis. În Rotterdam - Olanda la garaj am ajuns răcit bocnă cu dureri crunte de oase. Eu având și unele probleme de sănătate... Am făcut 24 ore de pauză și am început săptămâna cu zeci de probleme... Am mers și mi-am ridicat cardurile (cargo card și alfa pass) după care au început zeci de examine prin porturi (APM, APM2 RGW, ECT...) La final de săptămână am închis săptămâna cu doar 1750 km și atunci au început îngrijorările. Omu' vroia 10500 km la salariul de 1600 euro pe care îl oferea. Nu mai spun că mașina tot a făcut probleme și eu nu puteam face km.  A 3-a săptămână am reușit să fac 2150 km. În acel moment mi-am făcut un calcul și după toate treburile mi-am dat seama că lucrurile nu vor merge niciodată măcar ca la altă firmă unde am lucrat și în acel moment m-am gândit să pun punct. Nu mai spun că pierdeam o grămadă de timp la cumpăratul tichetelor toll collect. Până atunci totul a mers bine. Banii au venit... Cum i-am spus că vreau să plec s-a schimbat foaia. Eu am vrut să plec în acel moment dar patronul m-a rugat să rămân până vine alt șofer și mi-a promis că dacă rămân lucrurile se mai schimbă. Ce este drept în a 4-a săptămână luni m-a trimis să instalez aparat automat toll collect. De aici s-au mai schimbat lucrurile, dar nu în bine. Nu am mai primit curse mai lungi de 250 km și de miercuri până când am plecat nu am mai văzut bani de mâncare. Trebuie să menționez că de abea joi seara i-am dat mesaj să îi zic să îmi trimită bani când am văzut că face pe prostul. Vineri am verificat de 3 ori prin benzinarii si nimic. Vineri seara i-am dat mesaj si mi-a zis că mi-a trimis. Sâmbătă de dimineată am plecat să îmi iau apă și mâncare că lucrurile se agravau pentru mine, eu fiind diabetic. Am plecat 3 km pe jos prin Zuidland până la primul Supermarket și bancomat. Am verificat și surpriză, nici măcar un euro. I-am dat mesaj și i-am zis. Mi-a răspuns sarcastic că fac mișcare... În acel moment mi-a ajuns. Vreau să spun că de joi până duminica după masă când am intrat în țară, am trăit cu 6 mere și o sticlă de apă luată de la o chiuvetă dintr-o budă din Duisburg. Am ajuns în țară și la vre-o 4 zile m-a sunat să merg să facem decontul și acolo o ardea cu mine de parcă eu aș fi fost vinovatul lumii. I-am lăsat brațul de tichete toll collect și bonurile de cheltuieli + CMR-urile. Am făcut un calcul și după tot ce mi-a trimis și am cheltuit pentru mine... Deci mi-a trimis 942 euro din care 278 euro am cheltuit pentru mine în 4 sapt, a rămas să îmi mai dea 830 euro pe care a spus că după ce verifică tichetele toll collect după "flotcom" mi trimite pe card. Sunt trecute de atunci 5 zile și banii nu mi-au ajuns. Nu vreau să îl sun, dar sunt sigur că nu voi primi nici un ban. Avea timp să mi trimită până acum, dar am înțeles că este dus la o nuntă în Istrael și îl doare undeva. Voi faceți cum vreți, eu mi-am făcut datoria să vă avertizez. Să fi știut despre ce era vorba nu aș fi mers niciodată la muncă la el. Am rămas cu un gust foarte amar că mi-a pus viața în pericol și acum își bagă bănuții mei în buzunar. 

Drumuri bune și grijă la țepari, colegi!

  • Like 2
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Members

Pe lângă astea toate am uitat să scriu că am fost amenințat de un turnător a lui când i-am zis că plec și când am plecat. Camionul l-am lăsat exact cum l-am primit, băiatul care a luat camionul a semnat la procesul predare - primire. I-am pornit camionul si totul era ireproșabil, ca mai apoi la decont să îmi spună că am dat curent altui camion și că mașina nu a mai pornit luni dimineață. Omu' din momentul ăla căuta motive să nu îmi dea banii. Cu toate că este pocăit și se ține că el nu a rămas dator nimănui, uite că este un țepar. Un țepar care nici măcar nu știe să caute motive să îți taie din bani. Face japcă pe față.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Moderators

ti-am raspuns si dincolo...sfatul meu e sa nu il lasi asa...se invata...si daca merge cu unul merge apoi si cu altii..nu cred ca esti primul care a patito de la el..dar macar fii primul care actioneaza...litigiile de munca nu se platesc si se solutioneaza in urgenta..valabil si pentru alti colegi care patesc lucruri asemanatoare...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Members

Mulțumesc pentru sfat! Prefer să îmi văd de lucrurile mele și să nu pierd timp aiurea. Nu știu dacă a mai făcut acest lucru și altcuiva sau dacă obișnuiește să facă chestii de genu... Insă un lucru este clar, mie la 6 zile de la decont nu mi-a dat nimic. Nu mă mai plâng și de mâine sau joi mă apuc din nou de treabă și sper ca aici să nu fie probleme. Dar din ce am înțeles din câteva discuții cu niște prieteni și niște postări de pe forum, nici aici lucrurile nu stau pe roze. Banii se plătesc cu întârziere și se trage... doar este tur-retur :)

Noi să fim sănătoși că le vom trece pe toate cu bine. Dar dacă nici aici nu îmi merge bine renunț la această meserie și mă fac cizmar, măcelar... sau ce voi mai găsi prin zonă sau mă pun în pat și stau la tv decât să mă stresez aiurea. Drumuri bune și fără incidente!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Moderators

Pe asta se si bazeaza...tie ceva lipsa...celuilalt care adusese camioane iar...si uite tot asa...si ulterior voi ramineti cu ''buza umflata'' cum sar zice..Nimeni nu vrea sa faca nimic..lasa de la el si spera ca data viitoare sa nu mai fie aceleasi probleme..dar surpriza....si dincolo..la urmatoarea e posibil sa fie tot la fel..Nu vreau sa intelegi gresit dar cind aud ca ..''lasa..nui bai de vreo 500 euro''...ma ingrijorez..si 5 euro sa fie..sunt banii mei..uite de exemplu faceai cu  ei donatii..

Sper sa fie ok si sa nu intimpini probleme la vitoarea firma..drumuri bune

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Members

Nu va luati dupa ce spune acel puturos care nu vrea sa lucreze nu ia dat nimeni teapa minte pentru ca e un om fara minte si vrea sa denigreze firma Petcor si pe domnul Cornea Costica cand sa rugat de patron sa il ia la munca nici atestate nu avea si dupa ce domnul Costica la ajutat cu bani sa le faca acum nu mai e bun?acest asa zis sofer nu e bun nici de facut paine nu va ganditi firma noastra este  o firma serioasa care nu da tepe problema e la el sa vazut omu cu sacii in caruta si acum fura curent ca nu ia dat banii de ce nu spune cum avea sa faca accident in germania nici cu fata nu stia sa mearga nu mai ales sa dea inapoi a stat la o garare o ora si un sfert asta e sofer asa se crede el va rog ceva dragi colegi nu bagati in seama toti oameniii

 

Apropo un patron care trage teapa iti da banii la timp?banii la firma Petcor se iau la timp ba chiar si inaite daca ai nevoie nu luati in seama ce ce zice ,domnul Costica este un om ce merita tot respectul ,jos palaria problema la acest sofer e ca se teme de camioane si nu gasea motive sa plece pe unde a lucrat ca nu a stat nu ii place munca se crede sofer cica cu 9 luni de comunitate si nu stia nici sa cupleze un sasiu nu mai zic de furtunele de aer prize etc mai bine si-ar inchide gura ,un om cred bolnav psihic care vrea sa isi bata joc de un om care mereu la ajutat ,dragi colegi sa nu scuipati niciodata in farfuria din care mancati

Editat de cico_3504
unit comentarii si editat
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Administrators

Domnule terminator , intelegerile ante si post angajare se respecta , daca sa selectionat si acceptat un muncitor cineva din firma e responsabil si tot acela isi asuma responsabilitatile  , te rog sa nu bati campii cu , hai sa muncim gratis si sa multimim ,, colectivului ,, ca da de munca ,  hai sa respectam valorile profesionale si reprocitatea muncii ,  iar in cazul in care sa facut compromisul acceptarii unui muncitor ,, fara experienta ,, si munca nu a dar rezultate se inceteaza acordul amiabil cu plata muncii prestate , imputarea unor lucruri daca e cazul dar totul in acte  sau acolo la Suceava va faceti de cap ??( lucru demonstrat cu alte firme din jur ) .  

Va rog sa scuzati modul in care nu acceptam greata si superioritatea patronala ,  dar daca vreti sa sustineti partea de adevar a firmei va rog sa alegeti alte argumente, care sa nu jigneasca valorile profesionale , umane si morale ale meseriei . 

 

 

 

  • Like 2
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Moderators

cele 2 comentarii au fost unite....acum..ca gica contra...tie nu iti da de banuit ca tu ai intrat pe acest forum si ti-ai facut cont doar ca sa poti raspunde acestor acuzatii..?? sustinindul pe patron....

Hai sa nu fiu rautacios si sa fiu impartial..tu ai observat comentariul si esti deranjat de afirmatii..deoarece tu crezi ca e bine la acea firma..ca esti sofer..nu unul din oamenii patronului si nici patronul..

In acest caz o sa te rog sa ne dai amanunte ..cum a fost cu acel sofer care trebuia sa ia 800 de euro si a luat de fapt 200,imputindu-se ca nu a negociat el corect cu nemtii..Cum sta treaba cu  decontul celui care a deschis acest subiect....de ce nu i-au fost dati banii..?..i se imputa ceva..??..daca da..ce...??

Sa nu imi spui ca de exemplu a dat curent de la baterii altor soferi...chiar ar fi ceva hazliu ...ma astept la motive serioase..ar fi indicat sa ne poti da si prenumele tau real..tu stii despre cine este vorba ca omul sia pus numele..si atunci corect ar fi ca si el sa stie cu cine sta de vorba..cred ca prenumele e de ajuns..si lucrind in aceiasi firma el va sti de cine este vorba..Sper sa nu fii persoana care a fost pusa de patron ca sa il incite la ''bataie''..Asteptam sa iti sustii afirmatiile si asteptam totodata si raspunsul initiatorului...fara invective ca sa nu intervin si sa va banez....Stau in stand  by pina atunci...

  • Like 1
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Members

Patronul sia respectat intelegera cu strictete ia pus bani de mancare si pentru toate ia dat si banii nu se pune problema si eu sunt sofer si credeti ca as sta fara bani?eu sunt de partea adevarului sia luat banii  ( Eliminat ) dar nu vrea sa recunoasca de ce nu sia respectat intelegera cum sia respectat  patronul motive gasesti cand nu vrei sa lucrezi cand nu vrei sa lucrezi cauti motive inventate ca sa pleci dar va repet la Petcor nu se pune problema de bani

Editat de Mario Bandit
Limbaj nepermis
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Members

Problema a fost in felul urmator atestatele I lea facut patronul bani de cumparaturi pentru plecat ia dat patronul o data ajuns aici si vazand care e treaba pe comunitate sa speriat de munca ,la noi se lucreaza mult cu porturile si el nu se descurca,nu stia sa isi faca nici programul ,el dupa 4:30nu avea pauza el avea dupa 5,6ore cand isi aducea el aminte in ultima saptamana ia pus patronul 400e pentru a pune un tool pe germania care costa 90 euro si restul pentru el de mancare, o zi a pierdut pentru ca nu gasea firma de unde trebuie sa puie tol ,sa invartit 160km pana sau plictisit si dispecerii si lau trimis in alta parte nu ia zis nimeni de dat curent la alta masina sau ceva banii si ia luat fara probleme decontul a decurs normal, sia luat banii dar el nu vrea sa se faca de ras ca nu e bun de nimic si a aruncat vorbe in vant sa creada colegii ca el este cel lovit deci nu va faceti griji banii si ia luat la fel cum iam luat si eu credeti ca as sta fara bani patronul sia respectat intelegerea si ia dat toti banii el nu a respectat intelegerea pe motivul ca daca ii da curse lungi si sa nu aiba treaba cu porturile mai sta daca nu pleaca daca erau curse mai lungi statea dar cum fara bani cum spune el?nu problema nu e de la patron ci de la el

Editat de cico_3504
Prescurtari !!
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Administrators

Cand te-ai inregistrat ai acceptat regulamentul forumului , deci te rog fara jigniri gratuite , si repet ca vad ca nu sunt inteles , fara a crede ca aparam intetesele cuiva ( si a se citi regulamentul forumului prin care autorul mesajului e direct responsabil de ce scrie ) in cazul in care o firma face compromisul de a accepta o persoana ,, fara experienta ,, e total raspunzatoare de calitatea muncii acestuia , iar daca munca nu ofera satisfactiile dorite se inceteaza contractul pe cale amiabila , cu lichidarile de rigoare , iar in cazul in care un muncitor aduce prejudicii firmei acestea se imputa muncitorului prin hotarare judecatoreasca in urma unui incident de munca declarat , iar oricat de lezat te-ai simti dumneata ca muncitor in societate , treburile se discuta intre angajator si fost ( in cazul asta ) angajat iar cine trebuie sa apere adevarul e persoana responsabila in societate , asta in cazul in care nu cumva esti declarat purtator de cuvant sau chiar domnul ,, patron ,, si ne ascunzi identitatea. 

Fiecare pasare pe limba ei piere , iar ca sa fim impartiali , hai sa asteptam rezultatul ITM si decizia dansilor de rezolvare a litigiului . 

  • Like 1
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Members

 Oricare din motivele enumerate mai sus , faptul ca s-a invartit o zi si nu a gasit o firma , faptul ca nu stia sa faca manevre , faptul ca nu se descurca in port , nu pot atrage dupa sine o sanctionare materiala . Daca ai angajat un sofer "incepator" inseamna ca iti asumi si aceste derapaje . Ramane insa intrebarea ? De ce nu angajati profesionisti . Uite , am o propunere , vorbesc engleza , italiana , germana , pot da orice test doriti atat teoretic cat si practic . Cunosc bine Europa , studiez amanuntit istoricul traficului inaintea une rute , pot conduce in parametri ceruti de firma . Deci domnule @terminator daca nu aveti soferi sunt dispus sa lucrez pentru dumneavoastra daca imi oferiti 300 Eur  mai mult decat am acum la salariu , plus diurnele . Sa va ganditi ca incepem sa negociem de pe la 3000 Eur in sus , bineinteles acesta este salariul brut , apoi discutam despre diurna zilnica , compensarea pentru faptul ca voi dormi in camion , asta in cazul in care nu ma cazati la hotel , compensarile pentru weekenduri , iar daca doriti sa lucrez intre ora 23.00 si 06.00 dimineata mai adaugati 40% pentru aceste ore . sambata evident voi fi platit cu minim 150% . Astept cu nerabdare , cred ca si alti colegi oferta dumneavoastra , si gata ati rezolvat problema ... Era sa uit , detin toate atestatele necesare , nu mi le-a "rezolvat seful" ci am reusit eu ... simplu invatand .

  • Like 3
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Members

Buna ziua domnilor. Domnule terminator, sustineti ca sunteti doar sofer la firma respectiva. Totusi, suspect de multe amanunte cunoasteti despre un coleg de munca, in conditiile in care nu lucrati impreuna, in echipaj. Acest om a fost considerat cea mai buna optiune la momentul respectiv pentru firma Petcor, de persoanele insarcinate cu recrutarea fortei de munca. Faptul ca l-au acceptat si fara atestate valabile, pe care le-a dobandit ulterior " pe repede inainte ", denota ca nu este tipul de firma la care se inghesuie soferii profesionisti experimentati. Nimeni nu trebuie sa caute motive ca sa inceteze relatiile de munca cu firma angajatoare. Suntem salariati, nu iobagi. " Banii de cumparaturi pentru plecat " de fapt erau banii de diurna, care conform legii, se achita cu cel putin cinci zile inainte de efectuarea deplasarii. Nu l-a ajutat, era dreptul lui. Poate avea dificultati la gararea cu spatele, dar nu cred ca a fatait camionul " o ora si un sfert ", ca sfarsea cu ambreiajul in batista. Aia cu furatul de curent, a fost tare. Poate ca prima adresa unde trebuia instalat mautt-ul automat era incompleta, sau chiar gresita ? Ca de bine, de rau, cumva a gasit adresele de incarcare/descarcare - asta nu a reclamat nimeni din staff-ul de la Petcor. Nici faptul ca a incasat vreo amenda. Camionul nu l-a lovit - am inteles ca soferul de schimb a semnat procesul verbal de predare/primire. Deci lucruri palpabile, dovedibile, nu povesti.

  • Like 3
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Members

Salut colegi! Imi cer mii de scuze fata de voi ca nu am putut raspunde la acuzele aduse de user-ul @terminator.

Banii nu i-am primit nici acum. Patronul mi-a spus ca este plecat in Istrael la o nunta si imi da banii cand vine, acum este ajuns si banii tot nu mi i-a dat. I-am dat un ultim mesaj astazi si nu mi-a raspuns. Eu nici nu am putut merge la el pentru ca de abea astazi m-am intors acasa. Am facut cu un prieten o cursa tur-retur Romania - Italia si de astazi am devenit titular la SC MARYSORINA SRL. Cursa asta a fost o proba si mi-a fost platita cu 350 euro, banii in mana nu ca la SC Petcor SRL la caiet pentru nu stiu cand.

Si acum sa raspund la acuzatii.

Am plecat din tara cu camionul in data de 19 ian, ruta SV - SM. Prima pauza am facut-o inainte de vama Petea. Unde peste noapte s-a stricat sirocoul si la intoarcere am fost acuzat "ca am bagat coduri gresite sau l-am programat eu gresit si de asta am stricat sirocoul". Din Petea pana la iesirea din Austria ziua m-am prajit pentru ca clima s-a blocat la maxim, iar noaptea muream de frig pentru ca nu mergea sirocoul. In legatura cu Accidentul din Germania. Un berbec cu bmw a intrat de pe banda de accelerare in mine (dreapta), eu tinand viteza constanta si fara sa ma bag pe el. Doar s-a lipit de mine si nu s-a lasat nici cu o zgarietura. Pot pune poze care le-am facut ulterior pana in ziua cand am plecat spre tara. Nu trebuie sa explic a cui a fost vina pentru ca se intelege. Sambata la amiaza am ajuns in Zuidland - Olanda, fara alte incidente sau "accidente". :)

De lunea urmatoare am inceput lucru pe echipaj cu un coleg din BT. Colegul de care v-am povestit in celalalt topic ca m-a amenintat si ca a sarit la mine la bataie la plecare pus de patron. De altfel ma gandesc ca chiar el este user-ul terminator. Am fost pus sa merg cu el in masina pentru a ma initia in porturile din Rotterdam. Lucra care nu prea s-a intamplat. El nu a mai fost in acele porturi (terminale) si a invatat procedurile odata cu mine. In APM 2 l-am trecut eu examenul... Voi raspunde mai pe larg si acest lucru daca cineva nu stie despre ce este vorba. Am umblat cu el 7 zile. Nu era nevoie. La decont patronul mi-a spus ca asa au decis dispecerii. 

Acum sa raspund la acuzele cu banii.

La atestate am fost ajutat de el si nu cred ca asta este un lucru rau. Eu i-am spus ca nu mai investesc in acte si atestate pentru ca nu mai vroiam sa ma intorc pe tir. La plecare din tara am primit 200 euro si 50 ron, a 2-a saptamana am primit 200 euro, a 3-a saptamana 400 euro, ultima saptamana doar am fost mintit si am stat ultimele zile cu mere si apa de la o duda din Germania.

Acum sa justific cum i-am cheltuit si ce a iesit la decont ca sa nu mai fie discutii aiurea.

275 euro i-am folosit in interesul meu (25 zile lucrate)

Restul pana la 942 euro au fost cheltuiti pe tichete toll collect, adblue, rovinieta, vinieta Austria, instalarea automatului toll collect. Apropo, automatul toll collect a costat 138 euro si nu 90 euro.

La decont am convenit ca totul este ok si ca dupa ce confrunta tichetele toll collect cu CMR-urile imi va da banii. Lucru care nu s-a intamplat nici pana acum. Inainte de a pleca in Italia i-am facut plangere la ITM. Lucru care cred ca se poate verifica, stau la dispozitia moderatorilor pe privat cu toate datele personale.

Rezultatul decontului:

25 zile x 50 euro = 1250 euro + salariul pe tara 1260 ron de care nu s-a vorbit.

1250 - 275 - 100 - 5 = 870 euro

P.S. La luat sasiu am cuplat in maxim 2 min din 2 incercari. Initiatorul meu tipa pe langa mine ca un discreerat cu toate ca nu era prima data si ma descurcam. Toata perioada de altfel am fost amenintat cu un aparat de electrosocuri, jignit in fel si chip si amenintat. Nu mai spun ca 7 zile am stat cu un stres in draci pentru ca initiatorul mergea numai pe borduri si facea "romanesti" unde il taia capul. La plecare statea cu cutitul in maneca in usa masinii. Dl. Vasile (Bago SV) cred ca poate confirma lucrul asta cui vrea sa stie sau macar sper oamenii care au fost cu mine in masina sa vada postarea asta si sa povesteasca adevarul.

La garari nu poate fi vorba de ore. La plecare i-am spus patronului ca nu sunt chiar as la garari si a zis ca "nimeni nu s-a nascut invatat". Niciodata nu am avut probleme de o ora sau nu mai stiu ce. Cel mai greu mi-a fost la o garare in Bottop la ABO pe Polder Strasse la un rus care trimetea masini in container in tara lui. Dar nu a trecut de 20 min toate manevrele. Era o rampa improvizata si curtea foarte strampta si plina cu masini + pe partea dreapta fel si fel de feratanii. Am dat adresa poate un sofer a fost acolo si poate explica cat de greu ii este unui sofer cu experienta multa.

Eu luni dimineata plec iar in cursa pe 2 sapt. Va rog orice nelamurire aveti sa ma intrebati si va raspund. Cat sunt plecat nu intru pe net pentru ca pe perioada cat am fost la petcor am facut 142 euro cost si nu mai vreau iar facturi astronomice. Drumuri bune si fara incidente!

 

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Members

Dragii mei colegi nu bagati in seama ce spune asa zisul sofer nu lam amenintat nimeni este un mincinos fara scrupule fara bun simt etc minte de ingheata apele am sa pun inregistralile unde am conversat prin telefon cu acest asa zis sofer si unde recunoaste ca a stat o ora si la o parcare deci dupa parerea dv acum dupa ce patronul de la scPetcor ia facut actele e frumos ce face acest asa zis sofer ca nu il putem numi sofer musca mana celui ce la ajutat Dumnezeu sa il pedepseasca pt toata minciuna asta sa aiba parte numai de cum a facut si nimic mai mult

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Members

Chiar te rog sa pui inregistrarile. Sunt curios sa vad ce mai esti in stare sa inventezi. Esti o persoana la fel de credincioasa ca Liviu Placinta. :)

De ce nu m-ai dat afara daca nu gaseam adresele si nu stiam sa garez si imi lua o ora? Colegii vor trage concluzii si probabil si ITM-ul cand va ajunge la tine. Iar cu postarile astea ma motivezi si mai mult sa postez peste tot adevarul despre SC Petcor SRL si omul  Ruben Tanase.

P.S. Rog colegii care au venit cu mine in data de 13 -14 februarie din Zuidland la SV cu "bagu" sa confirme (daca vad aceasta postare) circul care a fost facut in Venlo de turnatorul patronului.

Editat de cico_3504
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Members

Am uitat sa spun. Il rog pe "domnu" patron sa posteze o poza cu semnatura mea din momentul cand mi-a dat banii sau un ordin de virare in contul meu. Cum ziceam, stau la dispozitia moderatorilor cu datele personale. Astea sunt lucruri care se pot verifica si eu nu vorbesc doar sa ma aflu in treaba. Nu denigrez si nici nu amenint pe nimeni ca "domnu" @terminator, doar nu suntem din comuna primitiva. Am sa ii fac o plangere la casa de expeditii cu care lucreaza, iar mai apoi am sa merg la adunare cand toata lumea va fi de fata sa ii cer banii. Nu sunt o persoana care fac scandal, dar cand cineva imi datoreaza ceva si ma si inraieste fac tot posibilul pe cale amiabila sa imi recuperez ce este al meu. In plus de asta mie nu imi place sa povestesc discutii personale cu colegii mei, ca daca v-as povestii aici niste treburi v-ati incrucii cine face pe altii "asa zisi soferii". Inchei aici orice discutie si va las pe voi sa trageti concluzii. Voi posta daca voi primi banii neintarziat sau rezultatul primit de la ITM. In continuare daca voi fi acuzat de ceva voi raspunde cand sunt intors pe acasa. Va doresc drumuri bune si fara incidente!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Members

"13000 EUR Calculatorul 2saptamani staționarea mașini costa 3800€ stația 300€ trebuie sa plătești tu plus daune morale casa te învăț minte sa spui minciuni" Mesaj primit astazi de la angajatorul meu Costica Cornea - SC PETCOR SRL.

Repet, masina a fost lasata in buna stare si predata la un sofer trimis de el. Eu mi-am respectat intelegerea de a mai sta o saptamana pana vine soferul, dar mentionez ca nu am vrut sa mai stau cu el sa il invat. Nu cred ca este de datoria mea sa invat pe nimeni. Trageti voi concluzii.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Members

Așa pe pare! Nu știu dacă am voie să postez cu cine am luat legătura și mă ajută să îmi rezolv problemele cu el. Astazi am vorbit cu dl. patron și o ține tot pe a lui că sunt un "mincinos și așa am fost toată viața" și mi-a dat un ultimatum să merg la el că îmi "dă banii". I-am spus să mi vireze în cont și nu vrea, vrea doar să merg la firmă la el. Mâine este chemat la ITM. Dacă îmi dădea banii îmi retrăgeam plângerea. Vedem ce va fi... Sunt dispus să merg până la capăt indiferent de amenințările primite de la fostul șef. Să auzim de bine! Drumuri bune!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator
Acest topic este acum închis pentru alte răspunsuri.
  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Pentru a naviga pe acest site , trebuie sa respectati termenii Termeni de Utilizare.