Comunitatea soferilor profesionisti Sari la conținut

Nou pentru soferi


Gongy

Postări Recomandate

  • Administrators

Potrivit comunicatului de presă semnat de Avocatul Poporului, care a inițiat recursul în favoarea legii, ca urmare a petițiilor transmise de cetățeni:

„ Înalta Curte de Casaţie şi Jusţiţie, prin Decizia nr. 6 (dosar nr. 14/2014) din 16 februarie 2015, a admis recursul în interesul legii formulat de către Avocatul Poporului în data de 27 noiembrie 2014, prin care a fost sesizată problema de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi a Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, din punct de vedere al semnăturii agentului constatator necesară legalităţii procesului-verbal de contravenţie, pentru contravenţiile sancţionate de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, modificată şi completată.

 

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, marți, în data de 17 februarie, un recurs în interesul legii formulat de Avocatul Poporului referitor la amenzile pentru neplata rovinietei trimise acasă șoferilor de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). 

Judecătorii au declarat nule astfel de documente deoarece singurele procese-verbale de amendă care pot fi acceptate sunt cele întocmite de un controlor de trafic care constată contravenția la momentul comiterii ei și poartă atât semnătura acestuia, cât și semnătura contravenientului sau a unui martor, după caz.
Astfel, românii care au primit prin poștă o amendă fără semnătura agentului constatator trebuie să meargă la instanţă şi să ceară anularea ei, în baza deciziei comunicate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanța supremă a explicat că orice amendă fără semnătura olografă a agentului care a constatat lipsa rovinietei este nulă, informează radiounirea.ro.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Alătură-te conversației

Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Pentru a naviga pe acest site , trebuie sa respectati termenii Termeni de Utilizare.