Comunitatea soferilor profesionisti Sari la conținut

Mi-am făcut casă de expediții!


cri5tian

Postări Recomandate

  • Moderators

Salutare, salutare!

După trecerea unui alt proiect în stand-by (din motive de pandemie) și din încăpățânarea de a nu mai urca la volan (pentru că m-am însurat între timp)... ce să fac, ce să fac?! Și am decis să fac o casă de expediții! Motivația sunt evident banii, dar îmi și place provocarea continuă, dată de specificul activității.

N-a fost deloc simplu, deloc rapid și nici măcar ieftin. Dar mai am un pic și-s gata de treabă.

Avem așadar: srl cu 5229 cum a vrut ARR-ul, sediu operațional dedicat, cu destinație de spațiu comercial și musai cu acord de funcționare, că trebuie și ISCTR să impună și ei o condiție, avem manager de transport angajat (subsemnatul), avem asigurare de capacitate financiară de 80000€ (că deh, poate greșim prin documente), vector fiscal actualizat, înregistrat în scopuri de TVA (deși bilanț 0 pe anul trecut) și aproape 43000 de lei deja cheltuiți! Acu' așteptăm licența...

Nu sunt și nici nu intenționez să devin transportator, intermedierea va fi principala activitate (că mai și închiriez câte una alta, mai preiau și dispecerizări de pe la diferiți clienți etc), dar principala activitate este și va rămâne intermedierea în transporturile de mărfuri.

Asta e... haideți cu sfaturi, păreri, critici și propuneri!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Moderators

Mda... prima problemă.

Cum găsesc transportatori? Și mă refer la firme de transport 100% legale, cu reprezentanți/manageri de transport/patroni care au habar de industria asta și care înțeleg care e rolul meu în toată ”combinația”...

Exemplu de discuție telefonică...

X: ”Cât dați pe km?”

eu: ”Păi scrie și-n anunț... prezentați-mi oferta de servicii și tarifele dvs. și eu vă propun un sistem de lucru”

X: ”Da, da... am 4 mașini... cât aș ieși pe km cu ele, așa la ce curse aveți... estimativ, să-mi fac o idee”

eu: ”Domnul meu... eu nu stabilesc prețuri și tarife, n-am cum, nu știu ce costuri aveți... nu știu ce capacități de transport aveți... completați oferta aia de servicii și vă spun după-aia exact. Și-o să puteți calcula la cent și profit și tot”

X: ”Da, vă'nțeleg... dar vedeți dvs., din experiență vă spun... nu zic acuma că e cazul sau din-astea... dar acolo unde nu se comunică clar sunt probleme, mă'nțelegeți?”

eu: ”Stați puțin... adică ar trebui să stabilesc eu un...”

Și-mi închide!

Și până în momentul de față, fără nici o excepție, toți au început discuția cu aceeași întrebare... cât dau eu pe km. Și, procentul estimativ al celor (din discuții) viabili este foarte mic... m-au sunat cu firme pe BG, fără șoferi (să-i detașez eu), cu ”mașină bună dom'le, merg cu ea până la capătu' lumii”, toți au dispecerat, dar nu știu ce-i ăla și majoritatea ridică aceeași problemă ”Păi și dacă nu-mi dai banii, cum facem?”

Și aș vrea să includ aici și o companie mare și relativ cunoscută, doritoare ”să bage 5 mașini” la mine. Dacă la firmele mici, de genul ”one man show”, m-aș aștepta la întrebări/replici de genul celor de mai sus, la o companie cu vechime este inacceptabil. N-o să fac public numele, am fost contactat la scurt timp după discuția avută și am promis să țin pentru mine.

Pe de altă parte, un reprezentant al unei platforme online foarte recent lansată cu mult tam-tam, îmi spune așa:

”Iei mașini de pe platforma noastră, dar... dacă le dai de lucru de la cei (foarte puțini expeditori, platforma e destinată transportatorilor) profitul dumitale e limitat la 20%. Dacă le dai de lucru din alte surse, trebuie să plătești minim X lei/km, plata la 3 zile și trebuie să ne dai și nouă ceva”.

Dar ei n-au nici un sistem de verificare a bonității transportatorului ”se vor cerne ei, nu vă faceți griji” (replica lor), iar un eventual contract de intermediere cel mai probabil că va intra în contradicție cu politica lor (mai ales clauza cu plata la 3 zile. Eu unul impun plata la 7 zile ca să fiu în acord cu convenția cmr cu privire la termenul de reclamație și de finanțat nu finanțez pe nimeni).

Știu că toți vor banii jos în secunda 2, dar din păcate nu se poate. În industria asta clienții noștri chiar sunt stăpânii noștri. La ei sunt banii. Și când unul mută sute de mii de tone anual, dar plătește la 45 de zile... cum îl conving eu, sau altcineva să dea banii mai repede?!!! Mai ales că are anticamera plină...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Moderators

Cum situațiile din exemplele de mai sus continuă, am decis să închei toată campania de anunțuri. Chiar n-am timp să explic tuturor berbecilor ce e ăla un ”Contract de intermediere a operațiunilor de transport rutier contra cost” și că sintagma ”contra cost” din titulatura contractului se referă la tipul de transport admis la intermediere și că trebuie să sune așa, pentru simplul motiv că așa e scris în 27.

Și ce-o fi așa greu să prezinți o ofertă de servicii?! Am făcut un formular, e destul de lung și de complex, dar se completează pe bază de bife (exceptând partea de început, cu datele firmei)... în 15-20 de minute ar trebui să-l ai gata, cu anexe cu tot. Scrie omule/patroane cu mâna ta acolo... în ce țări te deplasezi, câți bani vrei pentru aia, pentru ailaltă, ce mașini ai, ce dotări etc etc... scrie-le acolo, că eu afaceri povestite la telefon nu fac! Ai un document atotcuprinzător, ai acolo menționat clar că un eventual contract se încheie EXCLUSIV pe baza a ce ai bifat acolo (chiar mențiunea că contractul va avea același nr. de înregistrare ca și oferta), ai incluse o sumedenie de forme de plată la care m-am putut gândi (și dacă e, includ și altceva, după pofta inimii dumitale)... numa' scrie-le!!!

Nu mă întreba pe mine câți bani îți dau!!! Pe bune?!!!

Înțeleg că piața nu e cea mai darnică, dar ăsta nu-i motiv să perpetuăm practici nesănătoase, în primul rând pentru domniile voastre, transportatorii. Eu n-am termen limită de recuperat nu știu ce bani, n-am datorii... am 175€/lună chiria la birou... adică despre ce vorbim?! Eu trebuie să produc bani să mănânc, să fumez, mașinile-s achitate amândouă, nevastă-mea lucrează... deci mie îmi trebuie ocupație, nu avere! N-am nici un motiv de jecmăneală, în primul și-n primul rând pentru că-s șofer și niciodată n-o să-mi bat joc de alt șofer, nici direct, nici indirect. Și-mi schimb și atestatele, toate, în toamnă, că-mi expiră, chiar dacă-s patron de casă de expediție.

Când lucram ca dispecer, nu era deloc așa... punea șefa anunțuri cu x bani pe km și suna telefonu'n draci. Trei lulele pe o foaie A4, o ștampilă scanată și aia-era... te pomeneai cu mine că-ți împingeam comenzi de transport, ”răzuite” bine de tot în prealabil de șefu', de mă și miram că nu râzi ca la o glumă bună. Și la fiecare sărbătoare, era coadă de curieri în parcare cu ”cadouri” de la transportatori, pentru ”buna colaborare avută”.

Încep să cred că oamenii cam vor să fie păcăliți...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Alătură-te conversației

Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Pentru a naviga pe acest site , trebuie sa respectati termenii Termeni de Utilizare.