Comunitatea soferilor profesionisti Sari la conținut

Firma 3.5t intern


Norbi

Postări Recomandate

  • Members

Bună ziua la toată lumea. Am în plan a-mi achiziționa o duba 3.5t cu prelata și sa iau curse de pe bursa doar intern. Tot am citit în multe locuri dacă se merita sau nu. Dar nimeni nu da un răspuns concret. V-aș ruga dacă sunteți pe forum care faceți asta să-mi dați un sfat dacă se merita sau nu. 

Eu mam gândit în felul următor să-mi deschid un srl, să-mi iau o duba 3.5t cu prelata și sa fiu eu sofer pe ea și să-mi iau cursele singur de pe bursa. 

Ar merge sau ar fi faliment? 

Și care ar fi pași sa fac asta? 

Multumesc pentru răspunsuri și drumuri bune va doresc! 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Moderators
Acum 8 ore, Norbi a spus:

sa iau curse de pe bursa doar intern.

De aici îmi dau seama că n-ai văzut o bursă în viața ta.

Dacă planul tău este să lucrezi exclusiv cu bursa(ele), mai bine stai cuminte și nu cheltui banii aiurea. Nici 123Cargo, nici CargoPedia nu-ți oferă curse cât să câștigi măcar un pachet de țigări. Fără exagerare. Curse extrem de puține și când apar, prețurile sunt de toată jena.

Pentru a lucra exclusiv pe România, ai nevoie de cineva care să-ți facă grupaje. Doar așa poți spune că produci ceva (poți ajunge și la 2,5 - 2,7, chiar 3 lei/km, care astă vară era preț de 40t). N-am auzit de casă de expediție specializată pe România pentru 3,5t, în schimb sunt mulți ”dispeceri” care activează pe zona asta. Am pus în ghilimele pentru că nu sunt freight forwarders pe lângă vreo spediție mare, ci doar niște intermediari cu un portofoliu mai mic sau mai mare de expeditori. Grijă mare!!! Caută unul cu societate în regulă și musai cu asigurare de răspundere profesională, căci altfel ești victimă sigură.

Acum 8 ore, Norbi a spus:

care ar fi pași sa fac asta?

1. Pachet de semnătură electronică, pe persoană fizică (vezi site-ul CertSign).

2. Îți faci cont pe ANAF, tot pe persoană fizică, folosind certificatul digital al semnăturii.

3. Rezervare denumire firmă (îți faci cont pe portalul ONRC și urmezi pașii din aplicația lor, în fiecare zi după ora 18.00, căci prioritare sunt rezervările făcute la ghișeu). Nu costă nimic.

4. Pregătire dosar înființare firmă: act constitutiv, dovadă sediu social, dovadă depunere capital social (minim 200lei), 3 declarații, vector fiscal, cererea de înregistrare completată în portal, dovada rezervării denumirii, copie CI, specimen de semnătură. Semnezi electronic toate documentele (atât cele care le încarci tu, cât și cele generate de aplicație), aștepți nota de plată, plătești cu cardul +/- 130 de lei și aștepți acasă CUI-ul, rezoluția de înființare și certificatul constatator (vin cu Poșta Română).

Până la acest punct, cu excepția deschiderii de cont de capital social, toate operațiunile se pot face de acasă (laptop + multifuncțional).

5. Înregistrare în scopuri de TVA, prin opțiune: declarația 110 + declarația pe propria răspundere (trebuie contract cu contabil/expert contabil). Se depun la sediul ANAF, certificatul se ridică tot de acolo în termen de 10-15 zile.

6. Achiziție vehicul pe persoană juridică. Asigurare CMR.

* Din 20 mai 2022, transportul comercial utilizând vehicule cu MTMA mai mare de 2,5t se va desfășura pe bază de licență condițiile de acces fiind condiția de capacitate financiară (1800€ pentru primul vehicul, dovedibilă prin audit financiar/scrisoare de garanție/asigurare) și condiția de bună reputație (respectiv desemnarea unui manager de transport deținător al unui certificat de calificare profesională). Poți fi chiar tu, deci în limita timpului disponibil te înscrii la cursuri și dai examen la ARR (în jur de 1400 lei cheltuială, conform pieței locale în HD). Odată devenit operator de transport cu licență, majoritatea prevederilor de la 40t, ți se vor aplica și ție (mai puțin cele legate de taho), deci atenție la detașări, cabotaj, Directiva 15/2002 etc.

P.S. Dețin și conduc o casă de expediții, deci n-am scris din auzite. Dar lucrez doar cu 40t, și nu pe România.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Alătură-te conversației

Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Pentru a naviga pe acest site , trebuie sa respectati termenii Termeni de Utilizare.