Jump to content

Român acuzat că şi-a înscenat propria naştere, arestat de poliţişti


CALIN

Recommended Posts

  • Administrators

Un bucureştean de 34 de ani a fost vizitat azi de poliţişti după ce s-a descoperit că, acum 34 de ani, şi-a înscenat propria naştere ca să beneficieze de alocaţie pentru copii. Mai mult, bucureşteanul a beneficiat ulterior de ajutor de şomaj şi a primit din partea statului o locuinţă socială. Prejudiciul adus statului în cei 34 de ani de falsă existenţă ajunge la câteva sute de mii de RON.

Poliţiştii spun că au intervenit în urma unei sesizări anonime. Ei au descins în apartamentul bucureşteanului şi au descoperit, exact cum se bănuia, că apartamentul era gol. „Nu credeam că cineva e în stare să îşi însceneze naşterea, însă odată ce am intrat în apartamentul gol ne-am convins că avem de-a face cu un caz de existenţă fictivă. Felicit băieţii pentru operaţiunea de azi”, a spus, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful poliţiei bucureştene.

Părerile vecinilor sunt împărţite. „Încă de când s-a mutat la noi în bloc mi s-a părut ceva suspect la el. Nu ştiu cum să vă spun, dar avea ceva ireal în el. Chiar nu sunt surprinsă să aflu că şi-a înscenat propria naştere ca să ia bani de la stat”, ne-a declarat, din spatele vizorului, vecina de palier a bucureşteanului. „Era un om bun, nici nu-i remarcai existenţa. N-a făcut niciodată scandal, nu a adus dubioşi în apartamentul lui, sunt şocat de ce-mi spuneţi. Om mai liniştit ca el nu există”, este de părere un alt vecin.

Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...

Important Information

By using this site, you agree to our Terms of Use.