Comunitatea soferilor profesionisti Sari la conținut

Ungurii vor 35 de diagrame la control


CALIN

Postări Recomandate

  • Administrators

     De luna trecută, autorităţile din Ungaria au înlocuit celebra Ordonanţă 57/2007 cu Ordonanţa Guvernamentală 156/2009 privind suma amenzilor şi sarcinile aferente amendării în cazul nerespectării dispoziţiilor referitoare la transportul rutier de mărfuri şi persoane. De la aceeaşi dată este foarte posibil ca autorităţile din Ungaria să solicite diagramele corespunzătoare ultimelor 35 de zile ale activităţii, şi nu 28, cum se cerea înainte. În caz contrar, amenzile sunt de 400.000 HUF. Deşi la noi nu mai este obligatoriu, controlorii unguri solicită şi certificatul ITPI, amenzile pentru lipsa acestuia fiind de 30.000 HUF.

    Ordonanţa 156 prevede ca şoferii să fie controlaţi pentru săptămâna în curs şi ultimele 28 de zile, nu pentru ziua în curs, aşa cum prevede Regulamentul 561. Potrivit UNTRR, care ne-a pus la dispoziţie şi traducerea în română a noii ordonanţe (disponibilă integral pe site-ul UNTRR), asociaţia transportatorilor maghiari ATRH a sesizat IRU cu privire la această eroare, dar a avertizat şoferii că, până la realizarea corecţiei necesare, trebuie să fie pregătiţi cu 35 de diagrame. Dacă ei nu prezintă un număr suficient de foi de înregistrare, amenda ajunge la 100.000 HUF (100 HUF sunt echivalentul a 1,55 lei). Iar dacă nu există hârtie suficientă pentru tipărire, amenda este de 30.000 HUF.  

Amenzi cumulate de maximum 2.200.000 HUF

Sumele menţionate în noua lege sunt similare celor din Ordonanţa 57, cu diferenţa că acum s-au stabilit şi limitele maxime ale amenzilor. Astfel, cuantumul cumulat al acestora poate fi de maximum 2.200.000 de forinţi, adică circa 33.000 lei. Tot noua ordonanţă specifică pentru fiecare contravenţie cui îi este dată amenda. Însă, chiar dacă amenda este dată şoferului, camionul tot este blocat până la plată.

Tot aici se menţionează că Oficiul Central al Autorităţii Naţionale de Transport stabileşte, împreună cu autorităţile de control, până la 30 noiembrie, planul de control pentru fiecare zonă în parte, ţinând cont de experienţa verificărilor anului anterior. Motiv pentru care transportatorii români ar trebui să se aştepte la şi mai multe amenzi an de an, mai ales dacă autorităţilor de control li se impune strângerea a cât mai mulţi bani din amenzile acordate.

Amenzile pentru lipsa licenţei de transport şi a copiei conforme au rămas la fel ca în vechea ordonanţă, de 800.000, respectiv 300.000 HUF, fapte pentru care responsabilitatea este atât a şoferului, cât şi a companiei de transport. Refuzul verificării se amendează cu 400.000 HUF, responsabilitatea fiind, şi aici, a ambelor părţi.

Manimai calmrea tahografului, a foii de înregistrare sau a cardului de şofer, ce poate duce la falsificarea datelor tipărite, sau prezenţa în autovehicul a unui dispozitiv ce poate fi folosit la manimai calmrea datelor (comutator, cablu etc.) se sancţionează cu amendă de 800.000 HUF, ce poate fi aplicată atât companiei, cât şi şoferului. Falsificarea, ştergerea sau distrugerea datelor înregistrate pe foaia de înregistrare, în tahograf sau pe cardul şoferului, sau a datelor tipărite pe tahograf se amendează cu 600.000 HUF.

Omiterea montării şi folosirii unui tahograf omologat, ca şi utilizarea necorespunzătoare a acestui aparat cu folosirea unui card de şofer care nu este valabil, se pedepseşte cu 400.000 HUF. Dacă tahograful nu funcţionează bine, amenda ajunge la 300.000 HUF, iar pentru acest lucru este responsabilă compania de transport.

Amenzi mai mici pentru depăşirea timpului de condus

Ordonanţa 156 porneşte de la amenzi mai mici decât predecesoarea sa pentru depăşirea timpului de condus, respectiv de la 10.000 HUF, faţă de 50.000 HUF, cum era înainte pentru primele cinci minute de depăşire.

Aşa că depăşirea intervalului zilnic de conducere de nouă ore este amendată cu 10.000 HUF, sumă valabilă pentru prima jumătate de oră de depăşire. Pentru următoarea jumătate de oră de depăşire suma creşte la 30.000 HUF, iar pentru depăşiri de peste 11 ore şi jumătate a timpului de conducere se ajunge la 300.000 HUF.

Depăşirea timpului săptămânal de conducere este amendată cu 10.000 HUF pentru depăşirile de până la 58 de ore şi ajunge până la 300.000 HUF pentru cele de peste 75 de ore.

Şoferii pot plăti până la 400.000 HUF

Cu 400.000 HUF sunt amendaţi şoferii dacă foile cu înregistrarea activităţii sau cardul tahograf sunt deteriorate, iar datele nu sunt lizibile. În schimb, dacă în această situaţie datele sunt lizibile, amenda este de 30.000 HUF.

Şoferii mai pot fi amendaţi cu 400.000 HUF pentru scoaterea neautorizată a foilor de înregistrare sau a cardului, fapte ce afectează datele înregistrate aici, sau pentru utilizarea acestora peste termenul limită, ceea ce poate duce la pierderea de date. În schimb, dacă foile de înregistrare sau cardul sunt folosite peste termen, dar fără pierderea datelor, amenda este de 30.000 HUF şi se aplică tot şoferului.

Tot cu 400.000 HUF sunt amendaţi conducătorii auto dacă dispun de mai multe carduri valabile sau folosesc cardul altui şofer. Aceeaşi amendă le este dată dacă nu introduc cardul în slotul corespunzător, în cazul mai multor şoferi pe acelaşi camion.

Utilizarea necorespunzătoare a instalaţiei de comandă este amendată cu 50.000 HUF şi poate ajunge la 300.000, dacă acest lucru afectează datele înregistrate.

Este de reţinut faptul că timpul înregistrat pe foaie trebui să corespundă cu cel oficial din ţara în care a fost înregistrat vehiculul, în caz contrar şoferul este amendat cu 100.000 HUF. Acesta mai poate plăti 200.000 HUF dacă nu introduce manual datele necesare. La aceasta se poate adăuga o amendă de 300.000 HUF dacă de pe foaia de înregistrare lipseşte numele de familie, de 200.000 HUF dacă lipseşte prenumele, de 100.000 HUF dacă nu este trecută data începutului sau sfârşitul perioadei de luare în folosinţă a foii. Tot cu 100.000 HUF se pedepseşte lipsa de pe foaie a indicatorului kilometric la sfârşitul ultimei curse.

Greutatea pe osie se amendează şi cu 500.000 HUF

Amenzile pentru depăşirea greutăţii pe osie sunt împărţite în cinci părţi. Astfel, depăşirile până la 5% (500 kg), frecvent întâlnite în Ungaria în cazul transportatorilor români - cel puţin aşa dovedeşte numărul de amenzi aplicate - sunt amendate cu 30.000 HUF. Şoferii români acuză însă că o diferenţă de 500 kg este ceva frecvent în cazul cântarelor maghiare, mai mult sau mai puţin calibrate, aşa că este de preferat ca maşinile să fie încărcate în minus cu 500 kg, pentru a nu „bate” pe plus la cântarele maghiare.

Depăşirile cuprinse între 5 şi 10%, cu 80.000 HUF, cu 10-20%, 200.000 HUF, cu 20-30%, de 350.000 HUF şi cele de peste 30% primesc amenzi de 500.000 HUF.

Dacă în plus faţă de depăşirea pe osie există şi o depăşire a greutăţii totale, sumele amenzilor se adună. Iar dacă sunt suprasolicitate mai multe osii, se ia în calcul amenda pentru cea mai mare depăşire.

Contravenţiile pentru depăşirea dimensiunii maxime admise pornesc de la depăşiri de peste 5%, adică de la 500 kg în cazul greutăţii totale şi se pedepsesc cu amenzi cuprinse între 30.000 şi 350.000 HUF. Dacă se însumează depăşirea lungimii, înălţimii şi a lăţimii maxime, se ia în considerare amenda prevăzută pentru depăşirea cea mai mare.

Sursa http://www.traficmedia.ro/  Revista TRANZIT

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Members

Ungurii astia sunt cei mai cei din toata europa...ce scriu eu aici, din toata lumea  :D. Lasa-i in pace, ca mai putin si nu mai tranziteaza nimeni tara lor , o sa ocolim putin, dar mai....IEFTIN  totusi  ;) .Cred totusi ca uniunea europeana ar trebui sa faca niste standarde de amenzi pentru masinile europene care tranziteaza celelalte tari europene sa nu se mai ajunga la astfel de cazuri.Ca uite asa ne enerveaza pe noi romanii ( si romanii sunt rai la nervi  ;D ) de tragem si noi niste amenzi incat de la un singur camion unguresc ( ca astia sar calul ) scoatem toate amenzile platite de romani in ungaria . Pai daca nu trebuie atestat in unele tari din UE , de ce ei cer ( si nu doar celor de la ei din tara), pai daca vine un neamt sau englez ori francez ( au si ei atestate pe langa carnet ? ca sunt total pe langa) de ce le cere , ca nu sunt cetateti maghiari sau romani sa aibe atestate.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 4 months later...
Vizitator Anonymous

se pare ca toata uniunea are atestate.

altfel de ce pentru post de sofer in suedia(balastiera, sofer livrator, trafic national cere atestat)?

anglia, irlanda iti cer atestat sa lucrezi sofer in tara lor.

de asemenea adr-ul, iscir-ul sunt si acestea obligatorii si recunoscute in UE.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator Anonymous

. Pai daca nu trebuie atestat in unele tari din UE , de ce ei cer ( si nu doar celor de la ei din tara), pai daca vine un neamt sau englez ori francez ( au si ei atestate pe langa carnet ? ca sunt total pe langa) de ce le cere , ca nu sunt cetateti maghiari sau romani sa aibe atestate.

Da , si neamtul si englezul si francezul au atestat incepand cu 09.09.2009 ! Atestatul este valabil SI OBLIGATORIU  in TOATA U.E. !

Stii tu vreo tara DIN UNIUNEA EUROPEANA care sa nu ceara atestat ???

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Alătură-te conversației

Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

  • Navigare recentă   0 membri

    • Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Pentru a naviga pe acest site , trebuie sa respectati termenii Termeni de Utilizare.