Administrators CALIN Postat Ianuarie 22, 2010 Administrators Share Postat Ianuarie 22, 2010 Potrivit Gândul, soferul Radu Berceanu e nemultumit de cum arata drumurile din România. Ministrul Radu Berceanu spune ca ar avea nevoie de trei - patru ori mai multi bani, pe an, ca sa poata repara infrastructura. "Stiu ca românii îl înjura pe ministru pentru ca sunt drumurile proaste, dar eu lucrez cu materialul clientului, nu pot face mai mult decât în cuantumul banilor alocati ministerului. Cred ca ministrul ar trebui sa fie un magician care sa faca autostrazile cu bagheta. Nimeni nu poate face mai mult decât este prevazut în buget si anul trecut am avut de vreo patru ori mai putini bani decât am avut nevoie", a declarat pentru Gândul Radu Berceanu. Cu patru masini trecute în declaratia de avere, ministrul Berceanu are permis de conducere de peste 30 de ani si spune ca îi place foarte mult sa sofeze. Anul trecut, a plecat în concediu în Austria la volanul limuzinei S 500, pe care si-a cumparat-o în 2006, la mâna a doua, din Germania. "Avea un an vechime si vreo 40.000 de metri la bord, iar pretul a fost în jur de 50.000 de euro, aproape jumatate din pretul aceluiasi model, nou. Sunt adeptul unei astfel de achizitii, pentru ca masinile de clasa mare, asa cum este si aceasta, îsi pierd repede valoarea de piata daca sunt cumparate de noi. Acum are vreo 90.000 de kilometri, însa, daca primii 45.000 aproape ca nu au lasat urme pe ea, cei 45.000 pe care i-am facut de când am cumparat-o au îmbatrânit-o de trei ori mai repede. Mi-a fost zgâriata cu cheia pe usi si s-a stricat din cauza drumurilor. E o supermasina, e puternica, dar ti se rupe sufletul când vezi pe ce drumuri mergi cu ea", a sustinut Berceanu. De asemenea Gabriel Oprea sustine pentru Gândul ca "în România e nevoie sa mergi cu jeep-ul", iar ministrul Educatiei, Daniel Funeriu merge cu masina de serviciu ca sa nu-si zgârie vreunul din Jaguar-uri. (sursa: realitatea.net) Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Moderators sxn Postat Ianuarie 23, 2010 Moderators Share Postat Ianuarie 23, 2010 Da, dar vom avea sistem electronic de verificare a rovignetei si mai multe masini pentru echipajele ARR. (vezi RBT) Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Members Tavy985 Postat Ianuarie 23, 2010 Members Share Postat Ianuarie 23, 2010 Nu se pot face toate drumurile intr-un singur an,totusi...se pot face drumuri si cu bani mai putini .Cat despre drumurile judetene, acestea apartin consiliilor judetene, nicidecum de minister.Deci, drumurile judetene ar trebui asfaltate si reparate de primarii. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
EX Staff VT880 Postat Ianuarie 23, 2010 EX Staff Share Postat Ianuarie 23, 2010 ;) Eu cred ca lui Berceanu i se " rupe" altceva fata de drumurile Romaniei !!!!! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Members b93lfk Postat Ianuarie 23, 2010 Members Share Postat Ianuarie 23, 2010 o dedicatie speciala pentru Dnu. BERCEANU Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Alătură-te conversației
Poți posta acum și să te înregistrezi mai târziu. Dacă ai un cont, autentifică-te acum pentru a posta cu contul tău.