Comunitatea soferilor profesionisti Sari la conținut

Mario Bandit

Administrators
  • Număr conținut

    3362
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    151

Orice postat de Mario Bandit

  1. Ordonanţa Nr.8 din 28.01.2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 84 din 30 ianuarie 2015 Articol 8 2) Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014 şi, după caz, ale Acordului AETR şi constituie contravenţii, dacă acestea nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni: hh) nerespectarea obligaţiei de a recupera intervalul redus din perioada de repaus săptămânal normal, până la sfârşitul celei de-a treia săptămâni, conform prevederilor art. 8 alin. (6) din Regulamentului (CE) nr. 561/2006. Articolul 9(1) Contravenţiile prevăzute la art. 8 se sancţionează după cum urmează: c)cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, care se aplică operatorului de transport/întreprinderii pentru faptele prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. a)-m), p), s), ş), y)-dd) şi hh);
  2. http://www.dgt.es/es/el-trafico/restricciones/ trebuie sa fi atent mereu la pagina de restrictii faci ,, click ,, pe fiecare zi care te intereseaza , de exemplu , duminica 13 noiembrie restrictie marfuri periculoase pe tot teritoriul national ( toate comunitatile ) de la 08 la 24 . Extra : http://www.fenadismer.es/restricciones-a-la-circulacion-para-vehiculos-de-transporte-de-mercancias-en-espana-para-vehiculos-de-transporte-en-2016/
  3. Regulamentul 165/2014 Articolul 36 Atentie la introducerile manuale la schimburile de camion .
  4. Frumos argument , asa probabil zic si violatorii , de ce o faci ? Daca in x ani nu ma prins nimeni ?? Deci e vina celor care pazesc , nu ? Cu limba romana cred ca defectul e la tine , fa un control oftalmologic , ajuta , mai ales ca te ti de volan si circuli printre oameni , iar cu stergerea contului te ajut cu placere , chiar nu ajuti cu nimic pe aici , iar la cat de calificat esti ce sa inveti de la noi , soferii profesionisti , a te tine de volan nu implica nimic , la inca 7 ani cu 2 amenzi iti doresc ! Pe plan personal , toate cele bune !! Frustratul e altul , priveste in oglinda ... tu esti cel incapabil sa intelegi rostul a ce facem aici , domnule manuitor de volan .
  5. Cum am zis gargara ieftina , sti ce a inteles ? Ca cei care se lauda ca stiu , sunt ,, lemn ,, la teorie ,, si mai bine ar fi sa taca . La fel , 'ma deranjeaza , nu ma roade , toti posesorii de atestate si manuitorii de volan care se baga in discutii aiurea doar ca se plictisesc in cabina , iar domnule truck4u nu cred ca te tine ,, materia ,,sa intri intr-un cenaclu legislativ cu mine . Cat despre site , trafic si anunturi , nu e treaba dumitate , nu mor caii cand vor cainii , Iar pe viitor , fi atent ,macar diferenta dintr-o pauza si un repaus ar trebuii sa sti iar ce vei incepe si vei termina in doua saptamani , pe viitor , vor fi targurile de fructe si legume daca nu vei pune in aplicare corect litera legii , dar te rog , nu forta pe alti sa devina tarabagi ca dumneta , lasa pe cei care vor sa invete sa invente corect ca au de la cine .
  6. Manuitor de volan , materie nu stie , da gargara face constant ..... A te tine de volan nu te face sofer PROFESIONIST!! 24 ?? 45 ?? Pauza ?? Una inceputa si una efectuata Si mai zicea doi pe aici ca scolile de atestare au succes , parcarea domnilor , parcarea si ai ei manuitori de volan , bat realitatea si legile scrise
  7. Sistemul electric e facut ca la 22,5 volti si cel putin 320 amperi / ora sa rezerve tensiunea electrica pentru pornirea motorului , restul de sisteme se deconecteaza , important e sa nu ai improvizatii facute , in rest ar trebuii ca totul ca functioneze perfect . Ca o unealta alternativa , convertizor , ca tot e folosit la aparatele ,, domestice ,, unu cu alarma de tensiune , cred ca tot pe la 22volti suna .
  8. Atat pentru tine cat si.pentru alti ,, cascati.,, care se cred rebeli pe forum , , si asta nu e o jignire ci o contatare , chiar nu inteleg cum percepeti forumul , dar aici , se merge pe respectarea ideilor profesionale , cum si sus scrie , comunitatea soferilor PROFESIONISTI , incercam sa promovam aspectul profesional , daca dumneata cat si alti , nu sti , nu poti , te abti ori inveti cat timp esti pe forum , in rest in afara faci ce vrei , forumul nu iti.e dator cu nimic , in schimb dumneata ii esti dator , sa il respecti , sa ii respecti membrii si sa promovezi ideile morale si profesionale , daca nu , la revedere .... Pentru manuitorii de volan sunt destule grupuri pe Facebook unde puteti batea campii in liniste . Iar ca sa inchei dirigentia nu.iti fa griji de membri staffulu cat si de mine ca stim /destule .... Deci , se respecta timpii de munca si odihna ?
  9. Daca taceai filozof ramaneai ..... Daca in 8 ani nu ai invatat , e grav ....te -ai tinut de volan degeaba ....
  10. Crezi ca el stie ce intreaba ? Se respecta timpii de munca si odihn. ?
  11. Singura persoana care iese dupa criteriilea astea este Bot Sandu Gabriel , din Sant Pere de Ribes provincia de Barcelona , este ,, autonomo ,, -pfa ca in Romania cu domeniu de activitate transport terestru , international . Cu cine lucreaza si ce cere /ofera nu apare pe nicaieri , daca ai o oferta de la dansul te rog sa ne zici despre ce e vorba .
  12. Masina la cumparare o vei trece pe numele tau , vei merge la ,, trafic ,, (dgt ) sau o ,, gestorie ,, unde iti va fi trecuta in proprietate , atat la registrul de trafic cat si la finante , ca nu o va tine nimeni pe numele lui , ca sa ii vina amenzi /puncte penalizare permis , cat si impozite anuale de circulatie .... Inregistrare la primarie nu exista ...Ce e drept , dupa titlul de proprietate impozitul il vei plati la primaria localitatii unde ai ,, empadroniamento ,, . daca nu.au ei grija sa iti opreasca din salar sau declaratie venit .
  13. Nu ar strica mai multe detalii .... Ce cautati , ce oferiti ....
  14. Daca tot am cazut ca avocatul lui , o sa negociez , pornind de la cerinta initiala , mediu economie 2680 ron (http://www.calculator-salarii.ro/salariu-mediu-pe-economie/) plus o diurna de minim 45 ron national plus 65 euro international ( diurna plus compensatia odihnei in cabina ) , repausurile saptamanale normale , din deplasare obligatoriu hotel /motel /pensiune . Fara consum impus , poteci prin Ue si impingeri de la spate . Conform articolului 10 din regulamentul 561/2006 , plata dupa ,,productie ,, ca la C.A.P este interzisa de lege .
  15. Da cauta . dar e mofturos , multi bani si putina munca , de acea tur retur ...
  16. Nu te tine nimeni cu forta , nu iti place , la revedere ....intre timp nu incerca sa faci ,, valuri ,, . Prezenta la subiect nu e obligatorie , de acea e forum si nu cenaclu , fiecare scrie cand poate , cum poate si cand e interesat .
  17. Si bine ca intra aici , ca mai demult pe ,, cateva burse renumite ,, patronii facusera subiecte cum sa pacaleasca soferii cu aceste sisteme si sa ii faca sa plateasca , de prindea acele subiecte ....nu.le cautati ca sunt sterse , atunci invata ,, prost ,, macar are bunavointa sa cerceteze si sa valoreze lucurile corect. De recomandat un soft , mai bine ma abtin ... Nu sunt deacord cu aceste monitorizari, spre a impune o norma de lucru .
  18. Interesant ... Domn Liviu , oricat ai incerca sa iti acoperi ,, mizeria ,, cu ,, mizeria ,, altora , ce e important pentru mine si cred ca pentru cei mai multi dintre utilizatori , e chiar baza acestui subiect , scris cu manuta dumitale si anume , citez : 50 euro la saptamana si asta numai daca noi dorim ( asta nici nu uit , nici nu iert ) ..E vorba de legea lui Om !! Mai au rost alte discutii ? In lautarie e o vorba . varza-mi dai , varza-ti cant , se poate compara si cu ,, varza ,, de sistem pe care functionezi dumneata , prin ce oferi , chiar la ce te astepti sa primesti ... Prin neplata initieri muncii pui bazele unui regim alternativ de castig , care se dezvolta si dupa ce se trece la norma intreaba ...desigur nu incerc sa justific eventualele intentiile neserioase ale angajatilor ci incerc sa le scot in evidenta. Desfasurarea muncii nu se face prin incalcarea timpilor de munca si odihna , prin periclitarea sigirantei personalului angajat , a marfi sau a tuturor participantilor la trafic , iar de aici reies incalcari grave care iarasi pun in balanta onoarea dumneavoastra. Motivele nu intereseaza. In relatia angajat angajator exista un termen ,, incident de munca ,, desigur asta atrage atentia autoritatilor asupra negotului , am mai spus , nu suntem cazuti din pom si nici copii de gradinita sa mai credem in basme , iar ca exemplu dat , carduri retinute pe motiv de munca in concediu si amenda e un alt caz de practica patronala de a iesi in afara legii. La fotbal ce post jucati , simpla curiozitate .... In rest , va felicit pentru publicitatea directa /indirecta pe care singur va o faceti pe forum .
  19. Cristian , lasa-l in lumea lui ...nu ii da atentie .hai sa ne vedem de campania . Restul e cancan .
  20. 0.47 sau 4.7 ?? La o alcolemie de peste 3.0 in aer expirat se considera coma alcoolica , deci ereai imbalsamat tare .. Cam suspicios ....
×
×
  • Creează nouă...

Informații Importante

Pentru a naviga pe acest site , trebuie sa respectati termenii Termeni de Utilizare.