Moderators cico_3504 Posted June 16, 2019 Moderators Share Posted June 16, 2019 Incepind cu data de 15 iunie 2019 autovehiculele utilizate în transportul rutier de mărfuri şi de călători care sunt înmatriculate pentru prima dată în Uniunea Europeană vor fi echipate obligatoriu cu noua generatie de tachografe,inteligente.Tahograful inteligent va aduce schimbări importante pe piața transporturilor. Poziția autovehiculului este memorată la un interval de trei ore, dar și la începutul și finalul călătoriei. Una dintre cele mai importante schimbări este legată de modalitatea de control. Noul dispozitiv transmite datele cu ajutorul unei antene, printr-o conexiune securizată, iar acestea vor putea fi citite doar de autoritățile de control sau de către personalul specializat a unui atelier autorizat în acest scop.Descărcarea pachetului de date din tahograf se face de la distanță, în timp ce camionul se deplasează. Această operațiune durează câteva zeci de milisecunde, iar cei de la „control” vor afla rapid toate evenimentele și abaterile. Dacă aceste date nu se pot descărca sau a apărut o eroare în timpul acestei operațiuni, atunci autovehiculul poate fi oprit pentru că există o problemă care trebuie investigată. Șoferii și companiile sunt astfel obligate să respecte cu sfințenie timpii de condus și de odihnă, ceea ce nu prea faceau pina acum Mai multe informatii..pe aici... https://www.auto-bild.ro/stiri/tahograful-inteligent-obligatoriu-din-iunie-2019-166611.html http://www.autotestmagazin.ro/tahograful-inteligent-obligatoriu-din-15-iunie-2019/ https://www.infotrucker.ro/noul-tahograf-digital-inteligent-a-devenit-obligatoriu-pe-toate-vehiculele-comerciale-noi-de-peste-3-5-tone/ Sa vezi acum fereala sa conduca camioane noi la minuitorii de volan, lectura placuta Quote Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.